Comunicati, fratilor! Vorbiti!

0
570
views

Deci v-am zis ca ma enerveaza nedreptatile la culme! Mai ales asupra celor “prinsi cu usa”, neputinciosi, in durere, suferinta…

Nu pot sa pricep de ce lumea uita sau evita sa comunice. Suntem grozavi cand vorbim si ne descarcam lui X, lui Y, despre Z, dar de ce nu spunem verde in fata ce avem de zis? De ce lasam sa se faca zeci de presupuneri pe langa? De ce nu ne folosim gura? De ce alegem sa barfim mizerii? De ce alegem sa ne plafonam, sa devenim robotei? De ce nu empatizam?

Citeam astazi despre inca un caz trist (vad ca devine o obisnuita macabra a zilelor noastre, sa vad/aud astfel de cazuri), despre o mama care dupa o operatie de cezariana, i s-au extirpat ambele ovare, uterul, a trecut prin 2 operatii grele, a sangerat mult, etc. si cu toate acestea sotului nu i s-a comunicat aproape nimic. Ca sa moara si el de inima pe-afara, sau de ce?

Si da, se pot intampla lucruri grave in timpul operatiilor, pot aparea complicatii, e posibil ca tot raul sa fie de fapt un lucru bun (sa-i fi salvat viata prin decizii de extirpare a unor organe, decizii ce necesita luate la fractiune de secunda)... dar explicati-le oamenilor asta! Presupunerile si zecile de mii de ganduri negre care trec prin cap in momentele de cumpana, te pot nimici inainte de vreme!

vorbiti comunicati discutatiSursa foto: Gradstudents.carleton.ca

Am stat in 3 spitalele diferite (Arcadia, Sf. Maria si Sf. Spiridon) in ultimul an si am dat si peste doctori adevarati (chiar in spitalele de stat) care au demonstrat clar ca pot fi si oameni, ca pot sa comunice, ca pot sa te sprijine, sa-ti explice cum sta situatia, ce urmeaza sa se intample, etc. E drept ca m-am si tinut de capul lor, am si pus zeci de intrebari, am si rugat, am si ascultat, le-am cerut sfatul si parerea, am incercat sa fac echipa cu ei, pentru a ma asigura ca totul va fi bine pentru toate partile in final.

In orice domeniu suntem… fie profesional, familial… oriunde in lumea asta, trebuie sa vorbim, sa comunicam, ca de aia ne diferentiem de animale. Sa discutam civilizat. Este arma noastra si valoarea cea mai mare pe care uitam sa o folosim. De ce alegem sa lasam asteptari si presupuneri in urma noastra?

Intr-adevar de multe ori vorbim degeaba, nu se rezolva nimic… aproape nimic (ne descarcam macar de greutatea gandurilor) si-atunci evitam sa mai vorbimO prima sansa macar putem oferi celor din jur, sa le spunem ce avem de zis, iar daca vedem ca nu aduce niciun rezultat, atunci suntem indreptati sa zicem pas. Stiu ca de cele mai multe ori transmitem prin limbajul non verbal tot ce e de comunicat, dar nu e deloc suficient, sau cel putin ar trebui sa vrem sa transmitem ca suntem oameni si prin acest tip de comunicare un soi de empatie si intelegere.

Oriunde mergi cu o problema, cu o rugaminte de a solutiona ceva ai nevoie sa fii ascultat si inteles, apoi ajutat. Nu te duci ca n-ai treaba acasa (nu vorbim de anumite persoane care isi pierd simtul realitatii de la o vreme), te duci cu o problema, iar oamenii aia (oameni ar trebui sa fie, nu conteaza ca e medic, asistent, avocat, functionar public, politician, politist, casier, lucrator comercial, portar, etc.) trebuie sa te ajute, ca de aia ocupa un post, un scaun, un loc acolo. 

Daca nu-ti place ceea ce faci, daca esti nervos, frustrat dezgustat de sistem, de sef, de salariu – atunci pleaca, nu te tine nimeni cu forta nicaieri, sau stai si fa-ti treaba cum poti tu mai bine, dar nu te razbuna pe cei care vin sa-ti ceara ajutorul. Inteleg ca avem probleme la munca si apoi ne ducem acasa cu ele si poate ne descarcam pe cei dragi sau invers probleme de acasa, duse la munca, ajung sa se rasfranga asupra unor oameni nevinovati, avand in vedere atitudinea noastra. Nu e corect, ca multe lucruri in viata asta! 

Cred ca trebuie sa mai empatizam cu cei din jur, inainte de a acuza, inainte de a cataloga, inainte de a preuspune. Sa ne masuram vorbele, mai ales cand vine vorba de suferinta unui om. Sa nu fim roboti, ce vad in fata lor obiecte si nu suflete. Nu ne costa NIMIC sa vorbim frumos, sa explicam, sa “ne prefacem” macar ca ne pasa catusi de putin de durerea celui de langa noi.

Fiti oameni, in puii mei, ca traiti intre oameni, iar roata se invarte mereu! Na, ca m-am enervat! 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here