Va rog, salvati-ma, ca mor!

2
1295
views

Miercuri spre joi noaptea prima criza de durere, care nu-mi lasa parca nici aerul sa-mi patrunda pe unde era cazul. Spre dimineata s-a potolit. Am dormit. La pranz revine tot in plina forta.

Sun la Arcadia, ma programez de urgenta pentru un consult – medicina interna. In urma acestuia, extrem de amanuntit, pe langa eco abdominala in detaliu, mi se recolteaza sange si urina pentru analize urgente pentru ca diagnosticul eco a fost: litiaza veziculara, colecist cu pietre multe si marunte, care se parea ca s-au cam miscat de pe pozitii – semn ca incepusera crizele. Degeaba m-am bucurat ca m-am ingrasat cateva grame. Se pare ca erau de fapt niste pietre la colectie. 🙂

In 2 ore analizele toate au fost gata, primite pe mail, am fost sunata de domna doctor si am discutat despre recomandarile urmatoare, pe langa tratamentul cu antibiotic si no spa.

A doua zi consult urgent la specialist – dna doctor Bulat de la Spitalul Sf. Spiridon (o bomboana de om, care iti  vorbeste, iti raspunde la dileme si zambeste, pe langa faptul ca-si face meseria eroic).

Cum semnele specifice pietrelor plecate (asta era marea problema – sa nu plece, sa infunde vreun canal, sa dam in icter mecanic sau pancreatita extrem de periculoasa la tineri) nu se aratau, am decis amanarea interventiei cu o saptamana, moment in care m-am internat.

please_save_meSursa foto: Aiono.deviantart.com

Initial doream rezerva, dar cum am fost dusa in prima faza intr-un salon curat si chiar ok, cu baie de asemenea curata, cu persoane ok, am decis sa raman aici. Eu eram super mezina salonului – cu funda in cap 🙂 (“Da’ mititica asta ce-a patit?”), dar cand auzeau ca de fapt am 28 de ani si am un bebe de 10 luni intelegeau diagnosticul (pe timpul sarcinii cantitatea de progesteron e mai mare si duce la astfel de complicatii dupa nastere sau chiar si pana la).

Asadar – joi – internata si recoltat iar sange pentru toate analizele.. care deja erau mult mai bune, dupa antibioticul luat si regimul tinut timp de o saptamana. Doar colesterolul putin marit 225. In schimb ecografia din ziua operatiei, de vineri, arata clar ca pietricele sunt tot acolo. Iar faptul ca sunt marunte si ca pot pleca oricand, sa dea complicatii, ca nu se pot aspira, sau ca nu le poti elimina pur si simplu, fara sa-ti asumi un super risc, nu se merita sa asteptam astfel incat vineri am fost programata pentru operatia laparoscopica. Mi s-a facut si consultul amanuntit pentru anestezist si m-am pregatit sufleteste.

Vineri, pe la orele 13.00 am intrat in operatie. O doamna doctor anestezist ff draguta m-a adormit complet si mi-a spus ca voi inspira aer de munte, asa ca ma gandeam la taramurile natale si eram fluffy. Mi-a urat sa ma trezesc tot asa – zambind, nu inainte de a-mi scoate bentita mea cu floricica de pe cap.

Cand m-am trezit prima data la reanimare ma durea abdomenul si ma tot foiam stanga-dreapta in pat desi  tot auzeam “Vei cadea din pat. Stai linistita!” Eu nimic. Ii ziceam, in timp ce ma intindeam sa o prind de mana “Va rog, salvati-ma, ca eu mor! Va rog! Eu mor aici! Sa ma salveze cineva!”. Imi spunea “Ti s-au facut calmante cand ai iesit din operatie!” , dar nu prea ma interesa de nicio culoare ce mi s-a facut, ci vroiam sa mi se faca ACUM!: “Nu stiu ce mi s-a facut, dar eu sigur mor! Salvati-ma!”

Apoi m-am uitat in dreapta. O doamna asistenta o intreba pe femeia de langa mine “Matale, de ce plangi?” In mintea mea era clar: “Saraca, si ea e ca mine. O sa murim amandoua.”

In stanga, un nene intr-un alt pat dormea.. sau el murise deja. “Uff daca nu fac ceva, ajung ca el. Si pana la urma ca sa-mi inchida gura, ca nici de murit nu muream, dar nici nu taceam, probabil mi-a facut un calmant pentru cai, ceva care m-a linistit bine. Important e ca am adormit. Din nou.

M-am trezit pe la 18.00 si mi-a spus “Te rog sa nu mai adormi, ca a trecut doamna doctor de 3 ori.” Na, eu aveam un somn de luni bune de recuperat si profitam de ocazie.

Evident ca am intrebat de bentita mea. Mi-au dat-o si eram fericita si chiar energica. A venit asistenta de la salon sa vada cum de dorm atat. M-am bucurat sa o recunosc ca era o draguta. A venit si dna doctor. Treaba buna. Au venit 2 brancardieri cat usa sa ma duca pe mine cat un pai.. Mi-au zis sa ma las moale, ca acum eram toata batoasa. Am zburat frumos pe targa, au ras ca seman cu Gabi Szabo si m-au dus in salon.

Am ajuns in salon toata gura, imi revedeam colegele de suferinta de-o seama cu mama si poate si cu unele bunici, care s-au bucurat sa ma vada si mai ales sa ma auda. 😀 Stiu eu! Apoi noaptea o doamna asistenta mi-a udat buzele, m-a ajutat sa merg la baie, mi-a dat drumu’ la apa, dar pana la urma a fost nevoita sa-mi puna o sonda timp de-o ora. Dar oricum eu am rezistat eroic, iar  ea a fost o super draguta!

In rest dormit. Inclusiv duminica dimineata cand dna doctor imi scria reteta, urmand sa ma externeze, am auzit-o ca prin vis si m-am trezit buimaca. Nu am voie 2 luni sa mananc deloc oua. Regimul alimentar e acceptabil – primele 2 luni mai atent, fara prajeli, tocaturi si dulciuri, mai mult fierturi , aburituri si gratare cu salate si chestii usurele pana isi intra in noul ritm ficatul. Moderatia e cuvantul magic. Mese mici si dese. Primele 10 zile efort fizic – zero, apoi primele 3 luni efort fizic intens, de evitat. Tratament cu Fiobilin o luna de zile si multa santate si zambete, in rest. 🙂

Comparand putin cu operatia de cezariana, aceasta a parut putin mai simpla, nu la fel de dureroasa in prima faza, chiar si refacerea, ridicarea din pat, a fost mai rapida, etc. Fata de ce am trait la Spitalul Sf. Maria cu bebe, ce durere mi-a mistuit atunci timp de 2 saptamani sufletul, dorind sa nu-l mai torturez zi de zi, sa nu-l mai intepe niciun ac, sa il vad bine si iesit cat mai repede din spital sanatos, aici a fost floare la ureche.

De data aceasta dorul de bebe m-a durut foarte tare, fiind prima data cand am stat departe de el mai mult de 2 ore, prima data cand nu am dormit in aceeasi camera cu el, dupa 10 luni. Au fost primele 3 nopti grele pentru ca eram departe de el, dar ca teama, ca sperietura este incomparabil ce traiesti cand copilul tau e pe masa de operatie, fata de momentul in care esti tu cel operat.  De data aceasata, ca mama, am inchis usor ochii, dar nu inainte de a-mi lua in minte imaginea ingerului meu, de a ma asigura ca adorm cu zambetul lui, pentru ca stiam ca imi va calauzi somnul si ma va aduce la liman, ma va impulsiona sa ma fac bine cat mai repede, pentru a-l revedea, a-l pupa, a-l imbratisa cu foc. Sanatate! 🙂

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here