M-am schimbat! Dar la clatite si zambaceli EU nu renunt!

1
304
views

2017 pare sa fie un an in care am avut parte de tare multe momente frumoase, de vesti fericite, de planuri bifate ale celor din jur, de limite testate, dar si de cateva dezamagiri, tristeti fie ale mele personale sau ale celor din jurul meu.

Am ajuns ca printre principalele aspecte pe care mi le propun pentru viitor sa se numere renuntarea la asteptari. Nu mai vreau sa-mi consum energia (minima si-asa) pe asteptari, ci sa ma las surprinsa de ce sta sa isi faca aparitia in viata mea. E tare fain sa te astepti la foarte putin din orice si oricine (ca nu prea poti chiar deloc) si sa fii surprins mereu ca din lucruri si decizii simple ies amintiri dragi si frumoase. Daca avem asteptari minime in orice… atunci vom gasi bucurii marunte, in absolut orice. Si e bine sa ne legam de orice bucurie, cat de mica.

parenting quotesAm vazut de asemenea si asteptarile celor din jurul meu in ceea ce ma priveste si faptul ca astfel i-am dezamagit ca nu m-am mai ridicat la astfel de praguri propuse. E drept ca viata ne schimba si eu simt ca nu mai sunt, nu mai vreau sa fiu sau poate nu mai pot sa fiu cea care am fost, cea care se lupta mereu pentru toti, care invita, care organiza, care aduna, cea care alerga sa atraga viata dupa ea. Astazi sunt cea care vizioneaza si asteapta sa fie cautata… de viata, pe care continui sa o imbratisez vesela, cat si cum pot de mult si care imi propun sa vad in orice rau si un strop de bine.

Habar n-am daca e ok sau bine, si pentru cine… dar stiu sigur ca in acest an in care mi-am tot propus sa traiesc prezentul punctual fara sa ma astept de la altii sa mi-l cladeasca, am trait cu adevarat si in plina adrenalina si miscare, cat poate in anii trecuti la un loc. Si mi-e bine asa. Deocamdata.

M-am redescoperit pe mine si faptul ca acum daca vreau sa fac ceva, fac pur si simplu, fara sa fac scenarii, filme, planuri, liste (doar la bagaje am ramas INCA cu listele – dar poate ma tratez si acolo). Am inteles asa: fericirea mea e mai sanatoasa, daca e neprogramata si daca o traiesc azi prin mine.

Astfel, dupa ultima jumatate de an 2017 simt ca fericirea vine din interior si simt un curaj si o incredere ce ma ajuta sa urc trepte si sa ma desprind de rotile ajutatoare (e drept ca mai am cateva frici si sentimente pe care va trebui sa invat sa mi le depasesc), astfel incat sa pot simti independenta. Iar ca mama, si om, asta mi se pare un mare waw! de care vreau sa profit.

expectationsAsadar astazi nu cer voie, nu ma rog, nu impun, nu trag de nimeni… ci doar de mine (si copii, si sot). Astazi astept! Simt ca a venit randul meu sa ii astept pe altii… sa ma caute, sa ma cheme, sa ma adune, sa ma intrebe de sanatate. A venit randul meu sa astept viata sa curga prin mine, nu sa trag eu de ea.

E posibil sa fi devenit o razvratita si o egoista, dar partea buna e ca simt ca am ajuns la o maturitate in care traiesc lucruri marunte cu pofta, asa cum apar ele rand pe rand in viata mea, fara sa ma mai leg de detalii, de asteptarile mele sau ale celorlalti, de likeuri, de unfollowuri, de vorbe sau priviri.

Azi ma ridic pur si simplu si plec, fara prea multe planuri si discutii si pregatiri, acolo unde ma duc piticii momentului. Si oricine mai detine pitici de astia, si isi arata interesul de a ma vrea alaturi, e de bun augur, deci dezmatul se poate dezvolta eroic.

Si sa vezi ce dezmat culinar e cand se aduna o mana de bloggeri la o masa plina cu clatite absolut delicioase (care dulci, care sarate, cu sos, cu ciocolata, cu inghetata, cu pui, cu ciuperci, cu “de toate”; ps: David a mancat pentru prima data clatite cu ciocolata si desi e foarte sceptic la deserturi a rontait cu entuziasm, deci asta etalon de bine), frappe-uri, limonade si altele, intr-o zi de sambata, pe terasa la umbra, la Bistro Copou, o alta bucata tare faina din Iasi, care s-a redescoperit in ultima vreme si a renascut frumos, racoros, colorat si fresh.

PS: despre locatie, meniuri si starea de bine de la Bistro Copou mai puteti citi si la ceilalti bloggeri prezenti la adunarea facuta de Gabi cu drag: Ionut, Titi, Bianca, Anda, etc.

Bistro copou clatiteDeci mi-e tot mai clar ca azi pot sa ma mobilizez si sa fac tot felul de lucruri, avand in vedere intotdeauna si starea micilor prichindei din dotare: sa merg cu tramvaiul, sa alerg la cros, sa mananc o inghetata, o clatita casei, un tort intreg din clatite cu “cociolata”, sa beau o limonada sau sa vegetez, sa spal vase sau nu, sa calc in miez de noapte sau nu, sa merg la spectacol, la circ, la film, la cumparaturi sau sa dorm cu un ochi la desene animate.

Clatite iasi bistro copouAsta e farmecul curajului. Sa faci orice iti pofteste sufletul in anumite momente, alaturi de copiii tai, faramele tale de suflet. Iar toata starea asta de bine si curaj, eu am invatat-o de la proprii copii. Sunt sinceri, naturali si spontani. Si ei chiar se bucura de fiecare moment. Deci… m-am molipsit!

Azi am curaj! Sper sa ma si tina treaba asta pe termen lung si tare va doresc tuturor sa va descatusati si sa va traiti prezentul pentru voi. Sa profitati de frumos din orice va aduce viata in cale, fie ca vorbim de un om cunoscut sau nu, o masa, o plimbare, un parfum… orice.

E drept ca vreau sa mai profit de stilul asta de “viata heyrup-ista” cat mai am concediul de crestere bebelina (macar)… ca apoi nu prea se mai stie ce imi va oferi viata, cand micii puiuti se vor zburataci pe zi ce trece tot mai mult. Si nu se stie nici cat curaj voi mai avea sa fac ceea ce simt, cand si cum imi vor tuna piticutii. Dar sa fie clar, eu la clatite si hahaiala nu renunt! 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here