Nu mai grabiti copiii!

0
757
views

De cand sunt mama am inceput sa constientizez niste treburi la care nici macar nu-mi trecea prin cap sa ma gandesc inainte. Am inceput sa vad deodata cum aproape toti cei din jurul unui bebelin (bunici, matusi, cunostinte, prieteni, etc.) tot incearca sa grabeasca lucrurile cand vine vorba de evolutia acestuia, in cateva zone principale:

  1. tinut cap
  2. inchidere fontanela
  3. stat in fund
  4. inceputul diversificarii
  5. mers de-a busilea
  6. mers singur
  7. mers in carut
  8. utilizarea olitei
  9. vorbit
  10. renuntarea la suzete/ biberoane/ mancare pasata/ alaptare/ etc.

Si cu siguranta lista poate continua. Nu de putine ori vom auzi “Dar nu merge inca?” “Dar nu vorbeste deloc?” “Dar mai poarta inca pampers?” “Dar nu e prea mare pentru suzeta?”. Fratilor, copiii nu sunt robotei programati sa mearga la luna X, fix, sau sa danseze, sau sa manance singuri la luna Y, etc. Fiecare copil isi gaseste ritmul intr-o anumita activitate/directie cand se simte el linistit si pregatit.

nu mai grabiti copiii pas cu pas

Sursa foto: Touchinglives4good.blogspot.com

Sunt constienta ca nici nu trebuie depasite niste limite de asteptare, sa se atinga alta extrema si ca trebuie sa constientizam cand sunt intarzieri mari si sa le cercetam din timp, din punct de vedere medical, dar nici sa il fortez sa faca lucrurile de care inca nu e pregatit, mai devreme (exemplu: sa-l pun in premergator, doar pentru ca trebuie sa mearga cat mai repede posibil, ca asa am mers eu, ca asa a mers copilului lui X, fara sa ma gandesc la posibile repercursiuni).

E clar ca lumea asta e intr-o viteza continua si bebelinii nostri isi fac loc in ea, e clar ca esti bucuros sa-l vezi cum evolueaza, cum creste si face activitati noi, devine independent si tu putin mai relaxat, dar cu atat mai mult imi doresc sa traiesc din plin fiecare etapa a lui bebe, sa ma bucur din plin de ele, pentru ca imi va fi extrem de dor la un moment dat de toata aceasta perioada, pe care imi doresc sa o traiasca asa cum o simte el mai bine la varsta aceasta plina de nou, astfel incat sa devina singurel increzator in propriile forte, sa-si descopere pas cu pas lumea, fara a-l forta sau grabi sa sara peste etape importante in dezvoltarea lui (imi amintesc si de sfatul medicului cand ne-a spus ca si mersul de-a busilea are un rol important, e o etapa de pregatire a muschilor, a coloanei, pe care multi parinti o sar in ultima vreme, tinand copilul in hamuri, premergatoare, sau de mana pentru a-l antrena sa mearga singur in picioare, cat mai repede).

Si da, copilul meu nu a stat in premergator, nu a stat in hamuri (desi le-am avut in casa – neinformata suficient de dinainte de a vedea cum evolueaza un bebelin), ne-am cocosat tinandu-l de manute, de sub brat, cand a inceput sa se burice sa mearga in picioare – de pe la 12 luni si pana la 13-14 luni a fost procesul lui de lansare, in care zi de zi tot prindea curaj sa faca pas cu pas (in viteza, evident, pentru ca noi am fugit dintotdeauna).

Si da, nu a fost pus pe olita de la 4 luni, intre perne poate, ci abia de curand am inceput sa ne imprietenim cu ea, sa ne cunoastem, asadar nu am renuntat inca la pampers (si nici nu o vom face prea curand si mai ales fortat) si nici la lapticul, paturica si suzeta de somn nu suntem pregatiti sa renuntam deocamdata. Si toate acestea le-am acceptat ca atare, cu rabdare, ca niste etape normale din viata lui pe care trebuie sa le traiasca cap – coada, pentru ca nu i-am impuns sa renunte la ele, pentru a putea bifa o lista, ci am decis sa il lasam sa renunte cand crede el ca se simte comod in pielea sa. Eu ii dau ocazia, ii pun la indemana, il tin de mana, il sustin dar cand el zice Nu, e Nu, cand el intinde mana dupa zona lui de confort eu o sa i-o ofer, atat cat voi putea.

Nu vreau sa il vad un super bebe dintr-o ambitie, nu am de demonstrat nimic nimanui, vreau doar sa fie FERICIT, sa se simta ocrotit, in siguranta, alaturi de parintii sai, vreau sa capete incredere in el… pe care, poate, eu nu o am nici acum, asa cum ar trebuie. Si tocmai de aceea, inca de pe acum ii sprijin deciziile, pentru ca stie ce vrea, stie de ce are nevoie, stie ce isi doreste, iar rolul meu e sa am rabdare, sa il ascult, sa-l inteleg, sa am rabdare si sa il ajut la randul meu, asigurandu-i mereu o zona sanatoasa de siguranta.

Asadar daca e sa inchei cu un sfat pentru mine si pentru toti cei in dilema acesta este: sa nu mai grabiti copiii, sa profitati din pliin de aceste momente/etape din viata lor, ce trebuie traite pas cu pas si savurate picatura cu picatura, pentru ca sunt amintiri cu care va veti hrani sufletul o viata intreaga.

Aveti incredere in bebelinii vostri si aveti rabdare multa cu voi si cu ei. Sanatate si fericire! Pas cu pas!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here