S-ar putea sa deschid o cutie a Pandorei, dar imi permit, pentru ca acesta e jurnalul meu personal (da, si public), apreciat de unele mamici si poate criticat din scoarta in scoarta de altele. Imi asum ce scriu in momentul in care scriu si sunt convinsa ca nu poti impaca pe toata lumea, dar stiu sigur ca exista mamici care se regasesc si in randurile mele.
Am mai scris un articol despre adevarul meu in ceea ce priveste greutatile din alaptare si despre abaterile de la regulile “batute in cuie” din alimentatia copiilor, dar se pare ca nu ma lasa constiinta sa nu mai scriu niste ganduri care nu-mi dau pace, care sper sa le fie de ajutor mamelor care se simt “atacate” efectiv.
Sursa foto: Pinterest
Inainte de toate stiu clar ca am invatat si eu foarte multe lucruri utile si de mare ajutor in ceea ce priveste alaptarea sau diversificare de pe diferite grupuri, din online, dar si de la pediatra noastra (cele mai incredere, in general), asadar sunt de parere ca aceste grupuri pot fi extraordinar de importante pentru informarea mamelor si sa le apreciez (eu una am crescut mult in astfel de grupuri si mi-am schimbat unele conceptii si idei invatand foarte multe lucruri bune de la alte mamici – si asta se simte, facand o comparatie intre modul meu de gandire de la primul bebe si cel de astazi, de al doilea bebe).
Cred ca cel mai important in aceste grupuri este faptul ca afli ca nu esti singura care trece prin momente mai critice, ca poti afla povesti asemanatoare si mamici ca tine, care te sustin, te inteleg si care ITI RESPECTA deciziile cu bun simt, mamici care vin cu sfaturi utile, ca din experientele tuturor putem invata foarte multe. Asadar, sa se inteleaga din start ca sunt cat se poate de PRO fata de astfel de grupuri de sprijin si suport, cat se poate de PRO alaptare, etc. 🙂
DAR… se pare ca incep sa mi se reseteze putin conexiunile cand vad mame efectiv puse la zid cand fac afirmatii de genu’ “nu mai pot alapta copilul… am nevoie de sfaturi cum sa fac acest lucru cat mai bland si netraumatizant”. NIMENI aproape nu intreaba mamele respective de ce anume? fac acest lucru, daca au nevoie de ceva, daca pot fi ajutate cu ceva… si in general se incepe bombardarea cu soc si panica si groaza si vorbe grele si mirari care mai de care mai dureroase cred eu, pentru respectivele mame, care nu cred ca au ajuns prea usor la respectiva decizie.
Cand voi decide sa nu mai alaptez bebelina, cu siguranta NU voi cere un sfat public, ca s-ar putea sa intru intr-o depresie garantata, in loc sa gasesc sprijin si indrumare. Cand iei o astfel de decizie NU cred ca iti este deloc usor. Stii sigur ca nici lui bebe nu ii va fi usor (ca atunci cand te decizi sa mearga la gradi, desi stii ca va creste frumos in colectivitate – stai cu sufletul farame oricum, iar vorbe acuzatoare sunt fix ce nu ai nevoie sa se rasuceasca in sufletul tau oricum trist, oricum in dilema, oricum speriat).
Esti intr-o tristete profunda ca trebuie sa faci acest pas (motivele le stii doar tu, clar! si cred ca sunt in general destul de intime, de personale si nici macar nu cred ca e vreo mama datoare sa si le explice in detaliu). Asadar genul acesta de “motivatie” mi se pare aberant.
Nu spun ca nu exista si mame care sfatuiesc frumos si decent si cu empatie, care isi povestesc bland experientele personale si cum au facut fata unor momente asemanatoare la prima vedere, care vin cu sfaturi punctuale (lasand-o pe mama sa aleaga apoi ce considera ca e mai ok pentru ea si familia ei), dar exista si stilul “habotnic” care te face sa te simti o mare nemiloasa si ucigasa aproape, cand iei astfel de decezii si mi se pare tare tare tare trist.
De exemplu, eu consider ca alaptarea e o etapa absolut minunata si NU avem dreptul sa o incheiem cu reprosuri si atacuri pentru nicio mama (nu stim prin ce a trecut sa alapteze poate si 3 zile si 2 ani). Fiecare mama isi cunoaste organismul, mintea, sufletul, casa si copilul. Fiecare mama are DREPTUL la sanatate fizica si mai ales psihica. De asemenea limitele pe care le poate atinge fiecare mama in parte, sunt personale.
Eu sunt unica. Nu-mi spune ca “stii perfect prin ce trec”, pentru ca eu am trecutul meu in spate, cu experientele si suferintele mele, cu gandurile mele, gradul meu de acceptare, de oboseala, de durere, pentru ca eu am prezentul meu pe care nu-l stie si simte nimeni cu punct si cu virgula, asa ca NU are nimeni dreptul de a sterge pe jos cu decizii de acest tip.
Va rog eu, nu mai sariti ca arse si aprindeti Iadul pe asemenea subiect (Atentie! nu vorbim despre faptul ca o mama decide sa-si puna copilul intr-un premergator la 4 luni sau mai stiu eu ce alte subiecte externe, ci unul intern ca alaptarea care e de milioane de ori mai complex), pentru ca e trist. NU lasati povestile astea frumoase sa se incheie altfel decat merita.
Conteaza enorm modul in care comunicam, mai ales in scris unde nu mai avem mimica, contactul vizual cu interlocutorul, “ajutoarele” vizuale care sa transmita mesajele ne lipsesc aici. Avem doar tastele, asa ca dragi mamici, va rog mult, hai sa ne mai gandim o secunda cand incercam sa ajutam mamicile. Sa oferim (daca stim si putem) sfaturi bland, cu calm si explicatii decente, sa raspundem mamicilor la obiect, pe ce anume ne intreaba ele si sa incercam sa ne rezumam la sprijinul acestor mamici si mai putin spre deloc la critici si atacuri.
O mamica care alapteaza luni de zile, chiar 1 an si 8 luni, 2 ani si 2 luni, sunt 99% sigura ca stie ce presupune alaptarea, puseele, tantrumurile, grevele, dintii, achizitiile si importanta alaptarii, dar daca ea a ajuns la aceasta decizie (si-asa greu cu siguranta pentru ea, cu atat mai greu ca o si spune public), atunci ea trebuie ajutata, daca se poate, cu sfaturile cerute, fara mirari si socuri.
Si inainte de toate, poate mai important in prima faza e de avut in vedere faptul ca mamele acestea au nevoie de toleranta, au nevoie sa fie intelese tot de mame, au nevoie sa se regaseasca, asadar daca ele pot si se simt in siguranta, poate e mai important sa aflati de ce au ajuns la aceasta decizie si abia apoi sa intindeti o mana de ajutor REALA.
Daca puteti face ceva, atunci ajutati o mama sa se ridice, sa se accepte, sa se considere oricum singura mama de care are nevoie puiul ei, sa o incurajati si apreciati pentru ceea ce a facut pana in punctul discutiei, fara a mai arunca cu pietre, pentru ca nu stie nimeni ce poveste are mama respectiva in casa si sufletul ei. Daca nu puteti face asta, atunci poate mai bine o ignorati... poate se va gasi cineva sa o ajute asa cum se cuvine, ca de la mama ca mama.
PS: tin minte acum vreo ~3 ani aveam pentru prima data contact cu grupurile de babywearing si vedeam tot discutii de acest gen, aprinse si cu zvac la greselile mamicilor nestiutoare. Mi-am luat la vremea aia un sling si am iesit din grupuri instant.
Eiii si am revenit in astfel de grupuri acum, la al doilea bebe pentru ca ne-am dotat cu o Manduca delicioasa si maaare mi-a fost surprinderea sa vad ca se poate comunica frumos (ex: Ajutor in babywearing) . Nu sunt convinsa, dar am senzatia ca e si prin regulamentul grupurilor sa se dea sfaturi decente, pozitive, sa fie incurajate si apreciate mamele in comentarii din prima, pentru ca CER AJUTOR, pentru ca isi doresc sa poarte bebelusii corect si pentru ca intreaba si cauta sprijin. Iar apoi li se si explica cum sa faca corect, cum ar trebuie sa fie pozitionati bebelinii, li se dau materiale, videouri, liste si persoane din zona lor se ofera sa le ajute la reglaje, etc.
Si asta mi se pare minunat! E demonstratia clara ca se poate, daca vrem si ne impunem putin se poate sa fim umane, de aceeasi parte a barierei, astfel incat sa nu devenim secte in parenting. Se poate si trebuie sa renuntam la extreme! Hai sa pastram si alaptarea minunata de la inceput pana la final! <3
Din partea mea tineti minte atat: TOLERANTA, EMPATIE si MODERATIE, catre un parenting sanatos! Mereu isi poate face intrarea in scena si culoarea GRI intre NEGRU si ALB. Copiii nostri au nevoie de mame sanatoase! PUNCT!
Iubita mea, ideal ar fi ca persoana care cere sfatul să știe ă filtreze informația, daaar… având în vedere disperarea (pentru că o mamă care cere ajutorul nu o face din moft, ci din nevoie), e cam greu. Ne pricepem la orice pe pământul ăsta, mai puțin la a ne așeza în papucii celuilalt. Din păcate.
Ooo daaa! Asa e. Adica eu meeereu am apreciat si apreciez oamenii care isi constientizeaza probleme, le recunosc si cer ajutorul pentru a le rezolva. Le apreciez pentru ca nu mi se pare deloc usor sa faca asta si cu atat mai mult cred ca nu ar trebui comdamnatr cand o fac, fata de mamele care le lauda de exemplu in stanga si-n dreapta ca fac acelasi lucru poate. Adica una e sa afirmi: “Nu mai pot alapta. Va rog, ajutati-ma!” Si alta e sa te dai un exemplu altor mame, fara nicio remuscare ca nu alaptezi, ca nici nu incerci sau mai stiu eu ce alte minunatii. Cred ca toate ne-am dori sa atingem idealul in cresterea copiilor, sa ne “iasa” toate sfaturi cand vine vorba de practica (alaptat, diversificare… nu mai zic de educatie), dar nu e deloc asa de usor, nu e nimic batut in cuie, astfel incat trebuie sa gasim solutii cat mai apropiate de un echilibru. Si da, gresim, ca nu ne nastem atotstiutoare, dar e normal sa ne asumam asta, sa intelegem. E o zona tare sensibila oricum…
Si daaa, oricum avem de filtrat informatii chiar si atunci cand sunt spuse frumos si cu empatie. Intreaga lume a parentingului (si nu numai) se bazeaza fix pe asta. Dar tocmai din disperarea momentului se pot pierde din vedere aspecte importante si partea emotionala poate fi afectata. De aici si regulile clare (prin care se fac si eliminari) pe unele grupuri de a nu se recomanda medicamente, de exemplu. Pentru ca in disperare, mamele ar putea lua de bun tratamentul dat altui copil si te trezesti cu ditai nenorocirea. Deci na, toate facem si “greseli” sau luam decizii mai putin inspirate, dar e important sa ni le recunoastem, asumam si indreptam pe cat posibil, fara a le da ca exemple de succes, altor mamici. 🙂