Stttt, pestii nu se hahaie!

0
488
views

Mi-am amintit de luna de miere – partea I (aceasta a fost imediat dupa ce ne-am casatorit civil, cu un an inainte de cununia religioasa), pe care am petrecut in Delta Dunarii. Am plecat cu nanasii nostri, echipati cu destule bagaje si cu voie buna, evident.

Odata ajunsi, ne-am desfasurat grozav pe acolo, am vizitat orasul Tulcea, ne-am simtit aproape ca la Hollywood, am bantuit prin oras, prin imprejurimi, ne-am plimbat cu barca, ne-am plimbat cu vaporasul prin Delta intr-o excursie de jumatate de zi, am admirat privelistile grozave, am scapat neterorizati de tantari, am mancat peste bun, savuros, proaspat prins, gatit extrem de simplu dar pe-atat de gustos, ne-am intalnit cu oameni veseli, simpatici, ne-am bucurat de o vacanta frumoasa de toamna.

ideal fishing pescuit la crap

Oricum de cand ne-am decis unde ne vom face concediul, baietii au dat iama in magazine de profil, precum Ideal Fishing, s-au documentat in felul lor, cu mult entuziasm, paraleli fiind cu domeniul si evident ca ne-au facut rost de echipament adecvat pentru pescuitul la crap (de exemplu). Dragii de ei, au avut o tentativa sa ne explice ce si cum trebuie sa stam, sa tinem, sa facem, dar eu recunosc ca nu m-am simtit marcata de pandit pestele pe balta, inca nu m-a atins talentul probabil si astfel ca mi s-a parut mai interesat sa rontai chestii, sa ma hahai (ceea ce nu era chiar ok, ca speriam pestii, cica.. zic unii). E clar, o chestie de finete, de liniste, de pace, de asteptare, de rabdare, ceea ce la mine nu prea era cazul, nu prea era de unde. 😀 :))

E o lume in care sa te reculegi, sa iti asculti gandurile, sa te rupi de tot si toate, sa-ti cauti linistea interioara, zen-ul din tine, etc., pe care sunt sigura ca o voi mai cauta macar o data in viata asta, dar cred ca doar sa cuget, sa ma deconectez, fara a ma incorda sa mai prind vreo aratare muta… lasand asta in grija adevaratilor pasionati, cunoscatori ai domeniului. 🙂

Important e ca, intr-un final am reusit sa anihilez pentru prima data (si probabil si ultima), in undita un peste, cam cat o palma, pe care i l-am adus mamei – sa mi-l impaieze. Asa a si facut! L-a facut zacusca! :)))

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here