Recomandari medicale si alimentare in cazul diabetului gestational (de sarcina)

0
3432
views

Una dintre “neplacerile” aparute in timpul sarcinii poate fi diabetul gestational (sau diabetul de sarcina) care apare temporar, in marea majoritate a cazurilor – doar in timpul sarcinii – in care corpul nu mai produce o cantitate adecvata de insulina din cauza hormonilor si astfel se constata ca nivelul de glucoza din sange este crescut.

Este foarte important sa se stie de aceasta afectiune, asadar sa fie facuta testarea – testul de toleranta orala la glucoza (atentie! nu e relevanta simpla analiza a glicemiei) in saptamanile 24-28 de sarcina si daca cel putin una din cele trei glicemii (pe nemancate, la o ora si la 2 ore dupa ingestia a 75g glucoza) este mai mare sau egala decat pragul stabilit, atunci trebuie discutat cu un medic specialist in diabet, nutritie si boli metabilice, astfel incat sa fie tinuta sub control si urmarita putin in functie de evolutie ei.

Gravidutele diagnosticate cu diabet de sarcina vor avea in vedere:

  1. un regim alimentar recomandat de medicul specialist,
  2. exercitii fizice decente,
  3. monitorizarea zilnica a glicemiei pe nemancate, la o ora si  la doua ore dupa masa, preferabil folosind un aparat de testare a glicemiei din deget cu un glucometru,
  4. efectuarea unui test de toleranta la glucoza orala cu 75 g glucoza la 6-12 saptamani dupa nastere pentru a stabili gradul de alterare a metabolismului glucidic dupa nastere.
  5. in cazul in care dieta si exercitiile nu sunt suficiente pentru a controla glicemia, va fi nevoie de un tratament special – ex: injectii cu insulina.

diabetul gestational sau diabetul de sarcina

Sursa foto: Realpregnancysigns.com

In ceea ce priveste alimentatia in cazul diagnosticarii cu diabet gestational, produsele in acest regim sunt impartite in 3 categorii:

1.Permise – continut nul sau extrem de mic in glucide, iar consumul lor nu va avea efect asupra glicemiei:

  • carne si preparate din carne: vita, vitel, pui, gaina, peste, porc, miel (fiarta, la gratar sau cuptor)
  • oua: cate 3/4 pe saptamana (fierte, incluse in preparate)
  • lactate: telemea, cascaval, branzeturi fermentate;
  • grasimi: unt, smantana sau ulei
  • legume si zarzavaturi: frunze (salata, loboda, papadie, spanac, urzici, stevie, plante aromatice), ceapa verde, ridichi, ardei, gogosari, rosii, ciuperci, varza, conopida, vinete, gulii, dovlecei, fasole verde pastai.
  • bauturi: apa, ceai fara zahar;

2. Cantarite sau cu moderatie

  • paine integrala (max. 250gr / zi)
  • cereale fierte: orez, gris, paste fainoase (max 250 gr / zi)
  • legume: cartof, fasole uscata si mazare
  • radacinoase: morcov, pastarnac, patrunjel radacina, sfecla rosie, telina, ceapa (max. 100gr./zi)
  • fructe: mere, fragi, capsuni, zmeura, dude, visine, cirese timpurii, gutui, piersici, caise, pepene galben, portocale, mandarine, kiwi (max. 400gr / zi / 2-3 portii) sau pepene rosu sau grapefruit (max. 800 gr./zi 2-3 portii impartite)
  • lactate semidegresate: lapte, sana, iaurt, branza de vaci, cas, urda (max. 600gr/zi)

3. Interzise – consumul lor duce la cresteri acute ale glicemiei

  • zahar (alb si brun) si miere de albine (de orice tip)
  • fructe: struguri, fructe uscate de orice fel, banane, pere, cirese tarzii, prune
  • bauturi: sucuri cu zahar, must, limonada, siropuri, sampanie, bere, vin dulce, lichior
  • produse de patiserie, cofetarie: biscuiti, sticks-uri, covrigi, prajituri, cozonac, inghetata, bomboane, ciocolata
  • preparate din fructe: dulceata, gem, marmelada, peltea
  • altele: halva, rahat

Alte sfaturi utile in cazul diabetului zaharat:

  • 2 litri de lichide neindulcite zilnic;
  • impartirea alimentelor in 4-6 mese pe zi;
  • reducerea portiilor ca dimensiune;
  • se prefera gatitul prin fierbere si coacere;
  • se recomanda alegerea carnurilor slabe, de preferat;
  • evitarea si chiar excluderea consumului de alcool si tigari;
  • consum zilnic de legume si fructe, cereale integrale – boabe nedecorticate;
  • exercitiile fizice trebuie facute cu regularitate, in limita tolerantei la efort;

PS: Daca una dintre cele 3 valori la testul glucozei este peste limita, atunci e diabet gestational. Nu glicemie simpla, ci testul glucozei cand se bea glucoza si se ia sange de 3 ori. Cu regim e important ca glicemia simpla – din deget, sa fie mentinuta in parametri – tinte glicemice <95 pe stomacul gol, <140 la o ora dupa masa si <120 la 2 ore dupa masa.

Tinuta in frau si urmarita constant, glicemia se poate regla, din timp, fara a exista repercusiuni sau probleme mai tarziu – fat sau mama, asadar, recomandarea clara este sa fie descoperita la timp si sa fie luate masuri decente. Tebuie avuta in vedere moderatia inainte de toate si aceste cateva recomandari medicale si alimentare.

Mai multe detalii despre diabetul gestational puteti gasi aici sau aici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here