Mi-am abandonat copilul. M-am abandonat pe mine

0
556
views

Incep prin a spune ca aceste ganduri sunt despre mine, despre sentimentele mele, nu critici, nu incercari de a convinge pe nimeni de nimic. Nu stiu altii cum sunt… dar sufletul meu a avut o revelatie, pe care pana si mintea a acceptat-o intr-un final.

Am acceptat de curand o invitatie la munte pentru o noapte. Toate bune si frumoase. Cum nu era disponibil un apartament sau o camera cu un pat suplimentar.. am mers pe singura varianta disponibila: o camera cu doua paturi unite si un patut de bebe la capatul patului mare, gandindu-ne ca acolo va dormi bebelina mica. Cum bebe 1 s-a aratat maxim de incantat sa doarma el in patutul de bebe, in care s-a infiltrat din prima, l-am lasat acolo. L-am intrebat de mai multe ori in mai multe momente daca vrea sa doarma acolo si cum raspunsul era pozitiv de fiecare data (desi eu mi-as fi dorit sa spuna ca nu-i place, ca nu vrea…), impreuna cu topaieli de bucurie, am fost de acord.

CosleepingA adormit acolo dupa o serie de foieli si tineri de mana peste patut. In timpul noptii bebelina mica s-a foit de mai multe ori decat o face acasa. De fiecare data ma ridicam din pat si il verificam si pe bebe, fie il inveleam, fie ii dadeam o gura de apa, fie il priveam putin. Nu mi-era deloc indeamana, e clar. Prima data cand nu doarme langa mine, cand deschid ochii si nu e in dreptul lor, in raza de actiune (acasa patutul lui e lipit de al nostru, fara latura intre paturi).

Pe la 5 dimineata s-a trezit plangand-gemand, asadar am tustit-o instant sa il iau in brate si sa-l aduc in patul mare, unde intr-un fel sau altul ne-am ingramadit cu totii. A fost momentul in care mi-am dat seama ca puilor nu le este nicaieri mai bine decat langa sufletelul meu. Si mie si mai si mi-e bine cu ei in vizorul meu, in respiratia mea. Am avut nevoie de un singur semnal de start si m-am activat si bucurat sa vad sentimentul reciproc.

A doua zi ne-am intors acasa si am avut parte de o dupa-amiaza cu fundul in sus, in care n-am reusit sa ne intelegem prea bine cu micul cetatean care parca o tinea numai intr-o revolta. Somnurile lor au fost lungi acasa, pentru o noapte intreaga de seara pana dimineata, o noapte de care ne bucuram impreuna, fara sa ma mai simt vinovata.

A doua zi bebe era alt omulet, plin de energie si zambaceli, cu care am comunicat eroic. Iar seara urmatoare s-a cuibarit in bratele mele si asa a adormit, dupa ce mi-a spus primul, din proprie initiativa “te iubesc!” Si mi-a dat un pup delicios, iar in timpul noptii a revenit ba in bratele mele, ba pe burta mea pe post de perna. Momente eroice si cu adevarat pretioase pentru sufletul meu.

Dormitul cu bebe Nu stiu daca intr-adevar toate aceste momente se leaga, nici nu cred ca imi pasa daca e doar imaginatia mea bogata sau filmele din capul meu, chiar daca sunt considerata poate prea mamoasa, sau prea atasata de copii, exagerata, dar senzatia mea ramane ca in acea noaptea ne-am pierdut, abandonati in paturi diferite… iar locul puilor mei pentru linistea lor si a mea, este aici, langa mama lor.

Restul pentru mine sunt povesti pe care nu le vad potrivite pentru sufletul nostru. Si oricum stiu sigur ca nu vor dori sa doarma cu mine pe viata, dar oricand vor simti nevoia, eu voi fi acolo sa ii simt si sa ma simta. Timpul asta trece oricum prea repede si ador sa ma bucur de respiratia lor, de ei – niste pufosenii care dorm tare frumos si lin. Nicaieri nu ne e mai bine decat impreuna, nas in nas, fund in fund.. sau in nas :)).

PS: data viitoare poate negociem cu tati sa doarma in patutul de bebe, daca alta solutie nu avem. 😀

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here