Ce inseamna sa pierzi o sarcina?

0
567
views

In 2012, am avut parte de o super bucurie, venita, spre uimirea tuturor, extrem de rapid si frumos, fara vreun fel de batai de cap, de interventii, etc., ci pentru ca asa o fi vrut Dumnezeu. Am anuntat populatia de marea veste, printr-o ecografie denumita  “Punctuletul magic”.

Au urmat momente eroice de bucurie, teama, putine greturi, totul parea normal, un vis. A urmat de asemenea o perioada stresanta, pe care n-am constientizat-o la timp si pe care am lasat-o sa ma afecteze, fiind genul de persoana care pune totul la suflet. Din pacate la consultul de 12 saptamani, cand am inceput sa am si usoare sangerari cu o seara inainte, am aflat vestea ca sarcina se oprise din evolutie undeva pe la 9 saptamani, dupa consultul de la 8 – cand i-am auzit inima punctuletului.

sarcina pierduta

A fost un moment extrem de dureros, cu multe lacrimi, practic pe cat de rapida a fost venirea, pe atat de rapida a fost oprirea visului. Nu ma interesa nimic, nici macar cauza, ci doar faptul ca nu mai era, mi-a fost mai mult decat suficient. Am avut prieteni dragi, familia, doctorul aproape si poate o farama de speranta ca timpul e de partea mea, ca suntem tineri, ca macar am aflat ca pot ramane insarcinata, ca se intampla acest fenomen la foarte multe mamici (fiecare din jurul meu stia pe cineva care a patit asa ceva si care aveau acum copii care mai de care mai marisori).

Simteam un gol enorm, iar in ziua in care am aflat aceasta veste, stiu ca am iesit cu prietenii la deschiderea stagiunii la Opera, pentru o gura de aer, pentru a incerca un moment de respiro, dar tot ce-mi amintesc e zgomotul de artificii care era asemanator cu cel din sufletul meu care urla la interior, desi parea atat de mut. A trecut timpul, pauza indicata de medic si apoi surpriza s-a produs, in toata splendoarea ei. Intr-adevar trecutul ma bantuia in timpul sarcinii si am stat aproape mereu cu o mica neincredere in ce va fi, dar totodata am inteles ca trebuie sa ma bucur pic cu pic, sa fac pasi marunti si siguri, sa las planificarile pe termen lung, ca nu-si au rostul, ca ce va fi.. va fi oricum si (aproape) orice-am face.

Astazi, privindu-mi puiutul, am inteles ca asa a fost sa fie, ca uneori trebuie sa pierzi pentru a sti ce valoare ai, ca a fost un test suprem, care ne pregatea pentru o minune mai mare, ca astfel vom avea mereu acolo sus un ingeras care se va ruga pentru noi si pentru toti cei dragi… si astazi de dragul lui, zambesc si-i multumesc ca datorita lui am constientizat cat de important e sa mai punem stop, sa evitam stresul pe cat posibil, sa ne rupem sufletele in doua pentru lucruri care nu merita in viata, ci sa respiram adanc si sa ne bucuram de ce avem, sa multumim si sa pretuim clipa de clipa lucrurile marunte care sunt cu-adevarat valoroase.

Astazi stiu ca trebuie sa pretuim mai mult si din inima: oamenii frumosi la suflet si viata. Si totodata sa-ntelegem ca in viata nimic nu e intamplator si fiecare etapa, fiecare moment isi are rostul sau! Asadar capul sus! 😉

Sursa foto: Mkalty.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here