Multumesc!

0
609
views

Au trecut aproape 10 ani de cand am intrat oficial in campul muncii, in cadrul unei singure companii, in cadrul unui management. Au fost 10 ani (fara o luna) pe acte, cu 2 pauze de cate 2 ani – in care cica am fost in “concediu” (desi cred ca numai concediu nu ar trebui sa se cheme perioada de crestere omuleti 24 de ore din 24).

Multumesc arhipelago

In acesti ani am trait momente pe care le voi purta in suflet pentru ca:

  • timpul petrecut acolo a fost mai consistent decat acasa in muuulte momente de crestere si dezvoltare pentru mine din multe puncte de vedere.
  • a fost perioada in care m-am dezvoltat emotional, de la imaginea de copil naiv, la cea de sotie si apoi la mama, cat se poate de responsabila pentru alte 2 vieti de omuleti;
  • am trait aici perioada in care m-am responsabilizat si maturizat;
  • am avut parte de schimbari si provocari multe si noi, pe care le-am acceptat zambind mai mereu, de la diferitele posturi pe care am lucrat, pana la generatiile de oameni si echipe pe care le-am cunoscut si alaturi de care am lucrat sau invatat;
  • am adunat multe amintiri si momente, dar absolut toate sunt strans legate de munca in echipa – de toti oamenii pe care i-am intalnit in acesti ani, fie ca au fost colegi, fie ca au fost clienti sau parteneri… fiecare are in sufletul meu o amintire, un loc.

Perfectiunea

Astazi sunt puiul care a crescut si isi intinde aripile catre noi orizonturi. Astazi multumesc tuturor celor implicati in viata mea profesionala, de pana acum si ma uit in urma cu drag, cu constiinta impacata, cu lectiile invatate din momentele mai grele, cu iertari si scuze, cu realizari si amintiri frumoase pe care le iau cu mine, de care sunt mandra si care m-au adus astazi in punctul in care sunt.

Nu-mi plac deloc despartirile, dar uneori cred ca ele ne fac sa constientizam si sa apreciem partile frumoase ale trecutului si totodata sa visam frumos la planuri noi si marete pentru un viitor responsabil. Nimic in viata nu e intamplator!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here