Ce ne mai place sa etichetam oameni si sa generalizam functii / meserii!

2
339
views

Uff am pornit sa scriu articolul asta de muuulta vreme, dar tot l-am abandonat in eterul online, pana astazi cand m-am decis ca e cazul sa tastez ce am pe suflet. Zilele trecute ne intorceam acasa cu un taximetrist foarte amabil si ancorat in realitate, grijuliu si printre altele si proaspat tatic – al unui bebelin de 4 luni (evident un ping ce m-a pus din nou pe ganduri). Si dintr-una in alta am ajuns sa ne zica cum ajunge in galeata “taximetristilor” (“voi, taximetristii”) asa cum ajung unii in galeata “politistilor”, “blondelor”, “poalelor preotesti”, “functionarilor publici”, “secretarelor”, “politicienilor”, etc.

Vedem meserii, functii si punem din prima stampila. De cate ori ne gandim individual la omul pe care il avem in fata? La faptul ca acasa, cand lasa haina jobului, are o familie care il asteapta sa duca painea (mai multa sau mai putina), ca de fapt regulile nu le face el, cel din linia intai, de cele mai multe ori? Ca asa cum fratii nu seamana intre ei, nici colegii de munca nu seamana, nici cei care conduc aceeasi masina galbena / aceeasi uniforma nu sunt la fel educati, crescuti, traiti?

functii meserii etichetare generalizam

Sursa foto: Womany.net

S-a aruncat cu oua / rosii in masinele si oamenii de la ANAF, dar de fapt in cine se arunca, intr-un tata / o mama care trebuia sa isi faca datoria (decent daca se poate), conform legislatiei (aici consider ca sunt enorm de multe probleme), conform procedurilor stabilite in birouri, care mai apoi ce trebuia sa explice copiilor acasa? Oamenii astia ce ar trebui sa faca, sa raspunda? Ca si-au gresit meseria? Ca daca nu le place, nu sunt de acord, sa plece pur si simplu?… Ar fi prea simplu si tot nu am scapa de acest “stil de abordare” generalizata.

Acuzam din prima oamenii cu anumite functii, fara sa le ascultam povestea, fara sa incercam sa vedem dincolo de o uniforma. Ajungem sa mai intelegem ca povestea-bancul-eticheta nu e de fapt chiar asa, in momentul in care unul dintre cunoscutii nostri imbraca o anumita uniforma, bifeaza o anumita meserie, asa-i?

Stiu, daca fiecare ne-am face meseria corect si decent, poate ar fi sanse sa nu mai purtam etichete la galeata, dar in orice grupuri/familii vom gasi mereu uscaturile padurii, care nu trebuie sa ajunga vedetele povestii. Da, poate majoritatea taximetristilor merg aiurea in trafic, dar daca unul singur merge ok, se straduieste sa fie un om frumos si corect, merita sa fie in aceeasi oala, doar pentru ca ne serveste la scara, doar pentru ca ii place meseria sau pentru ca incearca sa duca o paine cinstita copiilor lui? 

Si cum am putea motiva o societate sa fie vazuta altfel, sa o indreptam spre drumul cel bun (ex: daca sunt 2-3 taximetristi care isi fac treaba bine si acestia primesc constant feedback-uri “toti taximetrii merg groaznic” mai devreme sau mai tarziu s-ar putea chiar sa o faca, in loc sa atraga inca 2-3 taximetristi catre zona corecta)? Cum am putea sa ne educam sa devenim o natie civilizata si decenta, daca nu dam nicio sansa, daca stim doar sa aratam partea negativa a unor meserii (desi avem nevoie de ele sa functioneze zi de zi) si pe aceasta sa o aplicam ca regula generala?

Atat de usor stim sa aruncam cu pietre in orice directii, ca mi-e teama de momentul in care toate pietrele astea se vor intoarce buluc. Poate ne meritam soarta ca natie, ca stim sa aratam cu degetul atat de bine si repede, ca “omitem” sa vedem oamenii din jurul nostru, oamenii din spatele uniformelor, cartilor de vizita, etc.

Orice haina ai imbraca, fa-ti meseria cat de bine si corect poti, ai constiinta impacata si incearca sa nu pleci urechea la generalizari… iar TU, cel care pui stampile, gandeste-te ce ar insemna ca taximetristul, politistul, preotul, blonda, parlamentarul, etc. ar fi fiul/fiica, tatal, mama, sora, fratele, sotul, sotia ta si vezi care ti-ar mai fi abordarea in astfel de cazuri!

2 COMMENTS

  1. Andreea, dreptate ai tu aici si frumos ai mai scris. Dar (cat urasc acest “dar” 🙁 )… sa nu uitam faptul ca omul, indiferent ca-i bun, rau, frumos, urat, cald, rece, samd, atunci cand se arunca cu capul inainte intr-o mocirla, morcila are sa-l murdareasca fara pardon si fara iertare.

    “Te-ai bagat singur aici? Vezi ca mizeria ti-o asumi. Vrei sa schimbi ceva si incerci sa te zbati? Vezi ca ne stropesti si deranjezi, stim cu totii costul pentru astfel de acte de vitejie. Nu-ti place? Pleaca, esti liber, dute! Aaaa, ai acasa sot/nevasta, bebel, rate, masina, costuri si alte responsabilitati care nu-ti permit luxul ca tu sa fii cel care aduce schimbarea pozitiva prin suferinta/sacrificiu/exemplul proprie/u? Nu?! Atunci mergi inapoi locul (jobul) tau si alatura-te mocirlei generale, contribuie si tu cumva. Ai coloana vertebrala si pretinzi etica profesionala? MuaHaha. Mai ai alte bancuri bune?”

    La final de zi, iti dau dreptate, Andreea. N-ar trebui sa etichetam dar o facem oricum si oricand. Eu o fac. Materialul tau, cu toate ca are dreptate, este naiv si idealist. Nu mai am naivitatea/energia/rabdarea care sa-mi permita sa mai am asteptari profunde ca alta data. Dupa ce ai muncit ani de zile pe diverse proiecte, unde ti-ai sacrificat energia, tineretea si prospetimea neuronilor astfel incat la final totul sa fie corespunzator pretentiilor si sa depaseasca asteptarile, te trezesti ca vine ziua cand te terfelesc diplomatic, te pun deoparte si te trimit acasa. “Iti multumim.” Atat au de spus. “Ajofm-ul este in directia aia!” Sec si scurt. “Pai stiti dar am facut, desfacut si refacut. Am dres, cules si redres. Am crezut ca…” iar atunci te plezneste realitatea peste fata si iti demonstreaza ce mare naiv/a ai fost pentru faptul ca ai crezut in oamenii de langa tine, pentru faptul ca ai incercat sa vezi dincolo de grad, de uniforma, de cartea de vizita, pentru faptul ca nu i-ai etichetat dupa adevarata lor fata, pentru faptul ca ai dorit sa fiti prieteni!

    Prin cate tari am fost, firea umana am gasit-o sub aceeasi forma indiferent de cultura si sistemul in care a fost dezvoltata. Dincolo de exceptiile clare, omul are sa ramana atat cat are existe in acest univers, un orgolios, un grandoman, un rautacios, un afurisit, un mincinos, un razbunator, un invidios, un egoist, un posesiv, un lacom si un perfid.

    • Cred ca ai mare dreptate. Ca intr-adevar sunt niste ganduri de-ale mele naive, in care incerc cumva sa-mi pastrez optimismul, sperantele, idealuri, ca poate totusi undeva acolo ar exista o farama de sansa daca am incerca sa fim putin mai buni, dar e drept, ca scriind aceste ganduri mi-am dat seama ca si eu am facut si fac asta involuntar de multe ori, pentru ca foarte probabil asta e in firea noastra umana, dar cumva mi-am propus prin aceste ganduri sa incerc sa ma autoeduc, sa ma “lepad” de aceste obiceiuri, macar pentru a da un exemplu pozitiv (sper eu) copilului meu. Inca imi pastrez speranta ca mai avem o sansa.. dar nu stiu pentru cat timp imi voi mai putea permite acest “lux” visator. 🙂

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here