Stiu ca e foarte usor sa acuzi, dar chiar murim cu zile?

5
843
views

Eu nu mai am cuvinte… E clar ca sunt multe lucruri pe care publicul larg nu le stie, ca in spitale e o adevarata lupta continua si pentru medici si pentru toate cadrele medicale implicate si ca zi de zi se alearga, zi de zi se lupta cu sistemul care parca anumea le pune bete in roate, ca nu au ustensile, nu au materiale necesare, au aparatura veche si proasta, care le ingreuneaza de asemenea stabilirea unui diagnostic sau alte operatiuni.

Mai stiu ca e foarte usor sa acuzi, cand oricum nu stii problemele pas cu pas, nu stii cum a stat de fapt situatia, ci afli informatii care sunt scoase de presa, de multe ori interpretate dupa fiecare, ajungandu-se la un telefon fara fir.

moarte linie spitale iasiSursa foto: Churchwyble.com

Dar cand se ajunge la MOARTE, nu stiu daca mai exista ceva mai concret de atat. Asadar am incercat sa inteleg, am vazut in ultima vreme lupta si din interior, am privit medici care isi dau sufletul, care isi doresc mai mult, dar sunt legati parca de birocratie, am vazut daruire, am vazut intelegere, am vazut ca se poate sa fie umani, eu fiind cu o teama enorma de tot ce inseamna medici, spitalicesc, etc., urmarindu-le astfel cu mega multa atentie orice miscare.

Am vazut de asemenea delasarea, am vazut fuga fara cap, am vazut lacrimi si neputinta si dupa toate astea nu prea pot intelege cum intr-un spital imens – Sf. Spiridon Iasi, cu o sectie de primire urgente, cu 4 (cred) sectii maaari de chirurgie, cu zeci, daca nu cumva sute de chirurgi… nu s-a putut depista o apendicita la o mama de 20 ani, care tocmai fusese “deschisa” pentru o cezariana in alt spital – Cuza Voda Iasi, dupa care mai fusese dusa si la Spitalul de Infectioase din Iasi, pe baza de presupuneri. O mama plimbata in 3 spitale, o mama care a murit fara sa se bucure de fetita ei proaspat nascuta, o mama care in 2015, in Romania a murit prin spitale fiind, nu pentru ca a stat acasa, de APENDICITA!

De asemenea cum intr-un spital ca Parhon, in Iasi, nu s-a depistat la timp problema, un spital in care a stat timp de 6 ore un pacient adus la urgenta, caruia abia i s-au recoltat niste amarate de analize de sange si dupa un consult nu s-a putut depista daca e vorba sau nu despre un infarct sau un embolism pulmonar si drept urmare a fost trimis mai departe catre un alt spital, unde sa se dea cu parerea despre viata lui, din care se tot scurgea timpul iremediabil?

Nu pot sa inteleg plimbatul asta intre spitale, absolut deloc! 🙁 E clar ca medicii sunt oameni, nu Dumnezei, ca e imposibil sa salveze pe toata lumea, ca asa e viata, oriunde in lumea asta, ca oamenii mai si mor, dar pe de alta parte, sa mori cu zile in spitale, stiind ca existau sanse mari poate sa traiesti, sau sa ramai mereu cu intrebarea, daca totusi se putea face ceva, daca se actiona la timp… e crunt de dureros.

Mi se pare ca ne jucam de-a pasatul soarecelui pe viata pacientilor, intre spitale. Daca intr-un oras ca Iasi, cu atatea spitale, atatea cadre medicale, se intampla asa ceva.. ce pretentii sa avem in sate, in orasele mici de la sistemul sanitar? Mi se pare o lipsa de interes, de intelegere, de compasiune. Mi se pare trist si de neinteles, daca intr-adevar asa au stat problemele, desi nu stiu daca mai are vreun rost despicarea firului in 10 in aceste cazuri, pentru ca singurul adevar ce nu mai poate fi schimbat, e cat se poate de crunt: pacienti morti!

Nu stiu a cui e vina, nu stiu daca vor fi trasi la raspunderi vinovatii, sau daca ajuta cu ceva gasirea unui vinovat, dar… stiu ca nisipul odata scurs din clepsidra vietii, nu se mai intoarce, orice am face.

Vazand si auzind astfel de cazuri, ma doare sufletul de frica si nu-mi ramane decat sa-mi fie ingrozitor de teama in continuare… si nu mi-e teama de moarte, ci mi-e teama sa nu mor cu zile, din boli minore, ridicole chiar, plimbata de ici colo, din usa in usa, luand-o mereu de la capat, pana la final!

5 COMMENTS

  1. Ca informaţie din interior, diagnosticul de trombembolism pulmonar nu e chiar aşa de uşor de stabilit, motiv pentru care majoritatea pacienţilor care fac aşa ceva mor destul de repede, nediagnosticaţi. Asta nu e vina medicilor, cel mai sigur se stabileşte la angio-CT, iar asta, după cum bine ştii, nu se face chiar aşa, la tot pasul… la noi în ţară.

    Apoi, diagnosticul diferenţial la apendicită se face cu… orice, motiv pentru care pacienţii suspecţi nu se deschid chiar aşa, cu una, cu două, pentru că există riscul să fie altceva, mai mic, şi pacientul să fie supus unei intervenţii care nu e chiar aşa uşor de suportat.

    Ştii, când vezi lucrurile din interior, ele sunt tot dureroase şi triste, pentru că oamenii mor, dar au şi o justificare. Una medicală şi una birocratică, amestecate bine, care, în final, mai dau şi rezultate proaste. Din păcate.

      • Corect! Sincer nu cred si nici nu vreau sa ajung sa cred ca doctorii si-ar dori sa aiba pacienti care nu supravietuiesc. E clar! Pe mine birocratia si lipsa materialelor, analizele si investigatiile de specialitate care dureaza milioane de ani, fiind programati pacientii si plimbati stanga – dreapta, din cauza acestora ma termina de cap. Ma termina si vazand lupta medicului care trebuie sa explice cumva ca nu depinde de el, ma termina vazand neputinta si durerea suplimentara pe care trebuie sa o suporte pacientii. Cazul cu o pacienta de 20 de ani, deschisa deja pe masa de operatii pentru o cezariana, ajunge sa moara din cauza precizata e clar ca e unul dintre multele la nivel national de astfel de “nereusite” dar mi se pare un maaare pacat pentru toata lumea.

        Eu, cazurile de acest gen le vad ca o palma data intregii societati, care a lasat ca mediul sanitar sa fie astfel. Pleaca medici buni, rand pe rand, in strainatate din cauza ca se satura sa se lupte cu morile de vant, sa aiba pe constiinta vieti pe care nu reusesc sa le salveze din cauza unor lipsuri imense din spitale, personalul care ramane e insuficient si lupta cum poate, cu aparatura de 1000 de ani, de o ecografie dureaza zeci de minute bune pentru a face diferenta clara intre organe, inainte de o operatie, etc., materialele necesare, de asemenea putine, si lista poate continua (cu siguranta o stii mai in detaliu de 1000 de ori decat mine). Cu toate acestea si multe altele puse cap la cap evident si inevitabil apar scapari extrem de triste si dureroase. Se baga bani, bugete, timp, se investesc resurse in domenii cu-adevarat tampite, in loc sa se puna la punct de la A-Z un sistem sanitar decent, curat, sanatos si organizat, atat de important si necesar. Pacat! Raman cu speranta ca POATE se vor mai schimba lucrurile spre bine si in tara noastra… candva! :*

  2. Salut! Este prima data cand scriu pe un astfel de site, va rog aveti mila.
    Incizia folosita pentru o cezariana se numeste Pfannenstiel (1). Se face pe orizontala, ca sa o pun in termeni nemedicali, pe la vreo 7 cm sub ombilic. Este o incizie specifica cezarienelor deoarece este special conceputa pentru a evidentia uterul, si mai ales pentru a aborda zona care va fi incizata. Ea este extrem de prost conceputa pentru a vedea orice altceva in abdomen, mai ales un apendic care are o variabilitate anatomica formidabila. Acum o chestie pe care o inveti numa la fac de medicina sau daca ai o fascinatie perversa cu gravidele bolnave: apendicita este cea mai frecventa afectiune chirurgicala asociata sarcinii si este foarte greu de diagnosticat(4) datorita simptomatologiei sarcinii in sine: greturi, varsaturi, disconfort abdominal, etc.(2)(3). Este necesara o laparotomie mediana pentru a vizualiza tot abdomenul si nu se practica in cezariene mai ales la femei de 20 de ani pentru ca lasa o cicatrice inestetica.(5)
    Este intradevar o tragedie, nu poate fi scuzata de nici o statistica si nu cer clementa in numele nimanui dar… face parte din statistici. E un risc al sarcinii. Nu judecati medicii dupa dotarea spitalelor sau dupa imposibilitatea de a ajuta chiar daca ei vor. Unii din cei care raman fac munca caritabila.
    Referintele nu le-am pus pe post de ofensa ci doar ca sa-mi sustin cuvintele. Si nu le-am pus in ordine ca mi-e lene.
    1. V Higgins, Robert; R Wendel Naumann,James Hall,Frederick B Gaupp, Francisco Talavera, A David Barnes, (February 7, 2014). “Abdominal Incisions and Sutures in Gynecologic Oncological Surgery”
    2.Andersen B, Nielsen TF. Appendicitis in pregnancy: diagnosis, management and
    complications. Acta Obstet Gynecol Scand. 1999 Oct;78(9):758-62.
    3.http://www.uptodate.com/contents/acute-appendicitis-in-pregnancy
    4.http://web.imu.edu.my/ejournal/approved/2.review_sivalingam_pg02-09.pdf
    5.http://en.wikipedia.org/wiki/Laparotomy

    • Multumesc pentru rabdare si pentru informatiile transmise. Cum spuneam cu siguranta sunt multe lucruri pe care publicul larg nu are cum sa le stie, dar totodata nu pot sa nu ma inspaimant de astfel de situatii, din pozitia de pacient sau pur si simplu de om in societate. Am vazut cu proprii ochi lupta cadrelor medicale si sufletul de milioane a multora dintre ele, in niste conditii pe care mi-era mie mila si jena, ca trebuie sa le suporte pentru ca salveaza vieti, zi de zi. Dar totodata am vazut si ignorata, am vazut si delasare, dezumanizare… din mare pacate! TOtusi cred in continuare ca avem un sistem extrem de prost organizat, in care se aloca fonduri cu greu, cu tzaraita, un sistem care ar trebui sa fie primul avut in vedere, primul sustinut, nu echipe de fotbal de prin a 1000-a liga, nu zeci de biserici pe metru patrat, nu mii de fundatii pentru cainii vagabonzi, etc.. E o lume trista intr-adevar, cu multe neajunsuri, cu multe semne de intrebare!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here