Care e rostul loialitatii?

0
494
views

Hmm, loialitatea – straniu cuvant pentru unii si foarte greu de dus, care pune multe semne de intrebare:

  • Pana unde merge, de fapt, loialitatea?
  • Ar trebuie sa fie reciproca, teoretic, nu?
  • Ar trebui sa se opreasca, inainte de a deveni povara sau sclavie, pentru una din parti?
  • Ar trebui sa vina din suflet si sa ne faca placere totusi?
  • Avem dreptul la pauze?

loialitatea

De felul meu sunt o persoana loiala, aproape proasta de loiala, de naiva uneori, as spune. Desi m-am fript de multe ori, am inca ramasite de asteptare suprema si idioata de a fi inteleasa la bine si la greu de cei din jurul meu, carora eu (aceeasi naiva) le ofer loialitatea atat cat mai am suflet in mine, atat cat ma pot imparti (si recunosc ca sunt momente in care nu imi iese, chiar daca imi doresc).

Dar oricum a-i da-o, se pare ca nu e de ajuns niciodata si cand pic cu pic, se aduna diferite dezamagiri, ambitii, in timp, ajung sa renunt… tot pic cu pic. Constientizez ca nu se poate face nimic cu forta (mai ales intelegerea, dragostea, prietenia, colaborarile profesionale si personale, etc.) si chiar daca mi-as dori in unele momente sa sterg totul cu buretele, sa o iau de la capat (desi am fost dezamagita), undeva in adancul sufletului sunt constienta ca as face apoi ce face racul (adica eu), as avea avantul prostesc si credul de moment si dorinta (la fel de naiva) de a face 2 pasi inainte pe acelasi drum, si evident de cele mai multe ori m-as lovi (nu mai are rost sa zic cum, s-a prins ideea) de aceleasi momente, aceleasi asteptari pentru mine exagerate in anumite momente, aceleasi dezamagiri, aceleasi gusturi amare, in care, in naivitatea mea as fi crezut ca voi fi inteleasa, nu condamnata.

Si asa ajung sa cred ca ideea de loialitate e nesanatoasa (de muuulte ori) si totodata sa cred ca e mai bine sa renunt la dorinta mea de a fi loiala pe termen lung, cu ochii inchisi, aproape oarba, pentru ca e un efort care nu se merita, pentru ca oricum nu vei putea multumi vreodata pe toata lumea, oricat ai incerca.

Nu fac promisiuni, nu astept promisiuni

Prefer sa aleg varianta scurta de a fi loiala in anumite momente, in care pot, sa imi ofer loialitatea punctual, pe situatii si clipe. De asemenea nu esti langa mine, nu ma intelegi, ci ma condamni poate pe deasupra, nu ma asculti sau nu-mi dai ragazul sa vorbesc cand pot si cand ma simt confortabil sau sa-mi respecti decizia de a uita, de a tacea, de a merge mai departe, sau pui bot, o faci pe suparatul pe motive aproape de tot rasul, cand mie poate imi plange sufletul incat si sa respir imi pare greu, sau pur si simplu intri cu bocancii iar si iar in sufletul meu si ai asteptari mult prea mari de la mine, pe care (din anumite motive personale) nu le mai pot onora… atunci nu-mi ramane decat sa ma indepartez si mai tare.

Imi esti alaturi, ma intelegi, ma asculti, ma ierti, imi respecti linistea, intimitatea si deciziile, nu faci presiuni asupra mea, mai ales in momentele mele mai dificile, chiar si din umbra, atunci aproape ca imi voi da duhul sa-ti intorc toate aceste calitati extraordinar de rare.

In momentul in care oferi loialitate, atunci ridici si stafeta asteptarilor, iar OM fiind, daca vei avea anumite momente in viata ta, in care nu vei fi in stare sa tii aceasta stafeta la fel de sus, vei dezamagi (ori suntem loiali, ori nu mai suntem.. nu conteaza ca esti la pamant, nu conteaza mediul, conditiile, probleme aparute intre timp, sau orice factor extern/intern ar aparea si ti-ar zdruncina existenta, nu e cazul sa te astepti sa fii inteles pentru ca tu trebuie sa-ti tii stafeta in continuare, fara drept de apel?) si atunci se va rupe totul si vei cadea de sus…

Deci care e rostul loialitatii totusi? Teoretic sa uneasca, practic s-ar putea sa fie lupta unor orgolii inutile – caz in care prefer nu intru in joc si sa renunt eu… (renunt sa o ofer si renunt sa o primesc)! 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here