Am pregatit cu sorela mea draga 2 preparate absolut delicioase cu aluatul acesta. Poate fi folosit atat pentru tartele dulci cat si pentru cele sarate. De asemenea il putem folosi si la diferite placinte. O delicatese, nu alta.
Noi am dublat cantitatile pentru a face mai muuulte tarte, dar reteta standard se face cu:
– 500 g faina
– 250 g unt
– apa rece, 100 – 200 ml
– putina sare
Am amestecat intr-un vas faina cu sarea. Apoi am adaugat untul taiat cubulete si treptat apa rece. Untul si apa trebuie sa fie reci, pentru a nu se incalzi prea mult aluatul.
Am framantat cu mana, adaugand apa rece pana aluatul a inceput sa aiba consistenta (nu va speriati ca nu va sta bila compacta, ci mai sfaramicioasa).
L-am mai framantat si pe masa, dar nu foarte mult pentru a nu incalzi untul prea tare.
Am format o bila din tot aluatul si am pus-o intr-o folie alimentara. L-am tinut la rece cam jumatate de ora, dar se poate si congela.
E divin de-a dreptul acest aluat! 🙂
Pupicioi!