Simt ca trebuie sa scriu, sa las aici gandurile astea peste ani, sa imi descarc sufletul si inima..
Oricat as incerca sa neg, sa ignor, sa fiu zen… tot mai mult constientizez cat de tare m-a schimbat acest an. Eram omul petrecere, dans, hore, chiuieli, omul dintre oameni, care dansa cu toata lumea, care se hranea din energia tuturor, care ridica si antrena pe ceilalti, om – culoare si energie, omul imbratisarilor si mainilor intinse…
Si schimbarea nu vine din faptul ca am imbatranit – oricat de mandra as fi de statutul de “mamaie” fata de tineretul fresh, nu mi-a venit mintea la cap caci au trecut anii prin buletin si viata si sunt o doamna, nu. Sunt tot o zuzulina, mama, sotie si om… dar sunt alt om azi, caci m-am schimbat, de teama.
Din party-mamasita, din omul imbratisarilor, omul din gramada, acum involuntar piciorul meu e pe frana, il simt ca devine obisnuinta, parte din mine, s-a setat fata de toti, parinti, prieteni, colegi oameni dragi si reactioneaza instant. Am momente (putine e drept, caci am tot stat distantati de civilizatie si oameni in aceste 7 luni, pe cat posibil), cand tare i-as strange pe toti intr-o imbratisare maxima, dar ma simt ca nu mai pot, mental, emotional..sa fac asta natural, caci da, m-am schimbat! Si primul pas e sa te recunosti..
Doare! Dar cumva.. stiu ca nu prea am de ales mometan. Destinul nostru e “work in progress”, vrea sa ne pregateasca, sa ne invete lectii de pret, se pare.
Atat de tare ma bucur de fiecare iesire din “buncar”, de fiecare revedere cu oameni – pansament pe suflet… dar simt ca bucuria asta nu mai sunt capabila sa o arat, sa o transmit ca alta data. Stiu si recunosc ca e o noua EU in viata mea, cu care inca ma obisnuiesc, inca o descopar si ne negociem termenii si conditiile. Emotia si bucuria mea astazi imi iese prin ochi, cel mai des, caci privirile ne-au ramas sfinte, sa ne confirme sentimentele.
Astazi ne imbratisam cu teama sau deloc.. dar totodata simt ca pretuim mult mai mult revederile, o vorba si-o privire a celor dragi. Vom deveni treptat mai reci, precum popoarele germanice poate, mai distanti, mai rezervati involuntar in aratarea emotiilor.. sau va trebui sa gasim alte modalitati de a ne impartasi sincer unii altora bucuriile si emotiile. Naturaletea si simplitatea, selectia naturala, isi vor face tot mai mult loc in inimile noastre.. atat timp cat pastram aprinse in noi speranta si umanul – necesare in supravietuirea fiecarui suflet.
Ce face frica din noi?
