Va rog, iertati-ne, voi, parinti fara copii!

0
489
views

Stau de cateva minute bune cu o pagina alba in fata ochilor inlacrimati, incercand sa imi adun gandurile, dupa ce o zi intreaga m-am tot intrebat daca sa scriu ceva despre acest subiect, cand peste tot s-a scris in nestire. Intr-un final m-am decis sa scriu, pentru mine, macar, sa ma descarc de toata durerea care imi urla in fiecare colt din trupul asta neputincios… de mama

Astazi am aflat cum parinti de copii, frati, prieteni, rude, isi traiesc Infernul. Am aflat citind cu noduri in gat si ochii bulbucati de lacrimi cum mame nu vor mai fi strigate mame, cum parinti isi cauta in disperare copiii pe listele spitalelor din Bucuresti dupa ce Iadul s-a dezlantuit asta noapte in Clubul Colectiv din Capitala. Am aflat lcum poti muri stupid si in chinuri chiar daca esti tanar, cum moartea nu te iarta, cum copiii unor parinti s-au stins arzand neputinciosi.

accident bucuresti club colectiv morti arsi dezastru incendiu

Evident, se cauta vinovatii, se dau declaratii, dar ce ma doare si macina cel mai tare, pe mine, e de fapt ce e in sufletul parintilor care si-au pierdut astfel copiii?

Ce e in inima lor, cand aud declaratiile supravietuitorilor, care au reusit sa se salveze calcand peste cadavre, poate cadavrele copiilor lor?

Ce e in sufletul lor cand aud cum s-a petrecut tot Infernul asta din care ai lor copii nu au avut sansa sa iasa invingatori?

Ce sa inteleaga cand copii lor cu arsuri aproape in proportie completa, inca mai intrebau daca sunt vii? Cum sa traiasca cu durerea asta, cu faptul ca le-au murit copiii in chinuri, calcati in picioare, arsi de vii, cu carnea curgandu-le, in incercarea de a se salva? Cum sa-ti revii din asa ceva? Cum? Cata tarie trebuie sa ai?

Iar pe partea salvatorilor – medici, cadre medicale, pompieri, smurd, politie etc. toti cei care au vazut nenorocirea, care au avut o misiune de neimaginat in incercarea de a salva cat mai multe astfel de vieti, de a gandi la rece situatia, la urgenta, printre lacrimile si socul de om cu suflet, cum vor putea pune capul pe perna? Cat timp le vor rasuna in minte strigatele disperate de durere ale unor copii poate de varsta celor pe care ii au si ei acasa? Doamne, cate intrebari si de fapt… niciun raspuns.

De fapt fiecare isi va trai durerea, viata isi va relua cursul intr-o drama continua, intr-o durere ce va deveni incetul cu incetul… muta, ce le va roade zi de zi inima si sufletul! Orice am face/zice, sunt constienta ca nimic nu ii va aduce inapoi, nimic nu ar face ca acei parinti sa-si poata strange din nou copiii in brate, sa-i poata auzi din nou. E o neputinta de care chiar si ei sunt constienti, cu siguranta, dar cum sa nu aiba sufletul bucati? Cum sa manance si sa respire stiind cum le-au murit copiii?

Anul trecut, cat am stat in spital cu puiut si am vazut atata neputinta si durere si boala si moarte intre copii am simtit un iatagan in suflet ce se tot rasucea si parca nu ma lasa sa respir cu adevarat in multe seri. Inca imi privesc sufletul cum doarme noaptea si-i multumesc lui Dumnezeu ca este bine, dar in noaptea asta am datoria sa-l privesc si pentru toate mamele care nu o vor putea face, care asta noapte au fost talharite de cea mai de pret comoara, intr-un mod complet sinistru si mult prea devreme si mult prea violent, la care noi cele care dormim alaturi de copii nostri suferim si urlam de durere doar gandindu-ne la ce s-a intamplat acolo, la ce ar inseamna asta pentru noi, fara sa traim cu adevarat un astfel de dezastru.

Va rog, iertati-ne, voi, parinti fara copii! 

Dragi parinti, sa ne rugam cu totii, sa va gasiti linistea, oricat de neagra v-ar fi astazi viata, oricat de amar v-ar fi astazi aerul. Si da, aveti dreptate, viata e nedreapta, de multe ori si ramanem in urma cu multe semne de intrebare, dar totodata undeva acolo destinul poate se “aseaza” cu anumite scopuri, asadar nu va pierdeti speranta, poate planul maret va urma de acum incolo. Plangeti-va copiii, tipati, strigati-i si eliberati-va de bucati de durere ce va apasa sufletul. Aveti acest drept! 

Later edit: va las aici o marturie post-Colectiv, caci #NuVomUita

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here