Mamico, te pregatesti de cezariana?

Daca da, e foarte posibil sa fii extrem de speriata, cu o mie de intrebari despre cum va fi. E imposibil sa stii, oricate experiente ai sti, oricate carti ai citi. In mare, procedura e aceeasi la toata lumea, dar fiecare organism isi va face de cap si iti va arata propria experienta, propriile idei, asa ca nu-ti bate capul extrem de mult sa faci planuri, sa gandesti fiecare pas, si lasa-te purtata de speranta, increzatoare ca va fi bine. Gandeste pozitiv! Asta s-ar putea sa ajute mai mult!

Acum, ca sa-ti faci o idee, totusi, iata care a fost experienta mea…

E clar, ca depinde de fiecare organism in parte, de spitalul in care vei naste si de oamenii care vor fi in jurul tau – echipa medicala din interior, in special medicul obstetrician si asistentele medicale si de asemenea si sustinatorii din exterior. Depinde si foarte mult de psihicul tau, de vointa, de autosugestia ta, etc.

Inainte de cezariana, fiind treaba programata, nu am mancat, m-am cazat cu dosarelul medical, kitul pentru recoltare celule si micul bagaj de mana (chiloti, antiperspirant si periuta de dinti, niste servetele, nimic spectaculos), mi-au dat echipament corespunzator in dotare, m-au conectat la aparat pentru monitorizarea lui bebe – batai inima, apoi m-au luat intr-un scaun cu rotile si m-au dus la ATI cu kitul de recoltare, unde m-au pregatit de operatie – pus branula in mana, urcata intr-un scaun cu rotile din nou si dusa in sala de operatii – urcata pe masa, in fund, facut anestezia in coloana, cat stateam cu capul pe o asistenta din fata mea, apoi inceput sa simt o usoara amortire si intinsa pe masa, vazut cum se pregatesc de operatie doctorii si asistentele acolo cateva minute (ma simteam ca in Grey’s Anatomy 😀 ), vorbit cu lumea pe acolo, acceptat cu maare drag masajul si mangaierile doamnei anestezist. A urmat marea minune – vazut pe micul cetatean in carne, oase – si spre marea mea surprindere si mult par. Apoi am trait apropierea magica, cand mi l-au adus langa cap, dupa care a urmat definitivarea operatiei si mersul la ATI. (asta asa ca un mic rezumat)

Legat de cezariana – DOARE! Cand incepe sa se piarda efectul anesteziei, incepe si durerea. Eu una nu am avut parte de gheata sau sac de nisip pe burta, din cate imi amintesc (posibil totusi sa fi avut ceva saculet de nisip la recuperare, unde eram amortita complet, fiind schimbata, curatata, incaltata cu ciorapi speciali, pusa o centura postnatala, oferit un telefon sa sun pe careva, dat apa cu paiul – ingrijita cap – coada de doamna asistenta de acolo).

In prima seara in spital (am nascut la 11:38 ziua) cand m-am ridicat din pat cu sonda pe post de poseta, la sub brat, am fost tinuta de doua doamne asistente, am crezut ca ma rup de la burta (ma gandeam ca daca asta e durerea la cezariana, clar n-as fi facut fata la nasterea naturala), dar am mers usurel cativa pasi, apoi am cerut calmante de fiecare data cand simteam durerea prea apasatoare, dar toata povestea a devenit ok pas cu pas, astfel incat in 3 zile am iesit din spital cu bebe in brate eu, fara niciun fel de problema.

Recunosc ca sunt o norocoasa si am un organism care se reface eroic. Sunt niste dureri serioase, dar eu in 3 zile eram mai mult decat ok, o saptamana am avut bandajul (pana mi-am scos firele) si am purtat si centura postanatala ca in spital – Hartmann si mai simteam jena cand ma ridicam din pat – usoara durere, dar in rest nicio problema.

Primele 24-48 de ore sunt cele grele, dar cu rabdare si calmante, iti revii usurel. Si in plus cat am stat in spital eu l-am lasat si pe bebe la sectia de neonatologie peste noapte, sa ma pot invrednici, stiindu-l pe maini bune, mi-l aduceau sa-l hranesc, sa-l dragalesc si il duceam cand vroiam sa ma odihnesc.

E mai mult decat evident ca depinde de fiecare organism in parte, eu chiar am ras si vorbit intr-una de cand m-au dus la ATI (si in timpul operatie la fel), nu am fost leguma, nu m-a hranit nimeni, nu am luat decat vitamine Elevit de cand am iesit din spital, la ATI am stat 3 ore si apoi in rezerva, cand mi l-au si adus pe bebe langa mine, la baie mergeam singura de a doua zi (in prima am avut sonda), de mancat am papat treptat – in prima faza multe lichide cu paiul, apoi supa limpede, branza simpla si tot asa, iar in ultima zi am mancat gratar de pui, cartofi la tava, supa, salata, etc. Ce-i drept ca atunci ma apuca pofta de tot felul de minunatii. 🙂

Ca anestezie eu am facut rahidiana (am fost extrem de speriata de anestezie, mai ales ca e in coloana facuta, dar s-a dovedit a fi floare la ureche – mai tare doare cand iti pune branula in mana decat anestezia) si nu am regretat o secunda. Am vazut “aproape tot” ce s-a petrecut, l-am zarit pe bebe, am stat la povesti cu lumea din sala, am ras, ne-am imaginat tatal afara, etc. 😀

In prima faza, cand m-au adus in rezerva, eram dornica de oameni, de trancaneala, de povestit ce si cum a fost treaba, de nici nu ziceai ca sunt operata. Apoi cand am inceput sa ma simt, am inceput sa apas pe butoane si am bagat calmante care e drept ca alinau din dureri si ma lasau sa mai si dorm (ma trezeam daca ma pocnea gandul sa ma intorc de pe o parte pe alta prin somn, dar am suportat). Apoi de cand m-am ridicat, am mers ca o babuta cocosata, cu privirea in podea, cu pasi maruntei, ma durea cand radeam, cand stranutam sau tuseam, dar am supravietuit cu brio si a meritat din plin. 🙂

Sunt experiente si experiente, nu e nimic batut in cuie, asa cum mie mi-a fost mai mult decat ok, mai putin primele 2 zile cu durerea de burta punctuala, dar sub nicio forma cu o stare generala de vegetat, , asa sunt probabil mamici care au avut experiente mai grele.. din pacate. Si in plus nici mitul ca simti dureri la schimbarile climatice pe mine nu s-a adeverit, iar cat despre alaptare si laptele care vine greu tare din cauza operatiei de cezariana de asemenea a fost spulberat, avand in vedere ca atunci cand am iesit din spital dupa cele 3 zile, erau sanii mei pliiini. Pe de alta parte asta nu inseamna ca la nasterea naturala nu pot aparea si acolo alte probleme. Depinde si cum ti-e dat! 🙂

Asadar, draga mamico, ai incredere in tine si organismul tau. Si cere, vorbeste, striga! Fa sa se afle si sa fii ajutata, accepta calmantele, cere si accepta ajutorul cadrelor medicale, pune intrebari cand ai cel mai mic dubiu, fa-o pe proasta daca e cazul si asigura-te ca afli ce ai de facut, fara sa te rusinezi sa intrebi ceva, orice te apasa, afla tot ce iti trebuie ca sa poti sa te refaci repede si usor.

Fiecare traieste durerea la alta intensitate. Fiecare experienta e unica. Motivul insa, e de nedescris! Sanatate si nastere usoara, cu zambete! Nu uita, e prima intalnire cu bebele tau, deci zambeste-i! Nu te face pe tine o durere de asta! 🙂