Ca in fiecare final de an, imi fac ordine putin in ganduri. Sau cel putin incerc.. sa trag linii, sa pastrez pozitivul si lectiile unui an, cu sperante in cel nou care se apropie.
Despre 2020… sunt multe de spus? Sau ne-a lasat fara cuvinte mai degraba.. 2020 lasa in urma lui semne de suspensie multe, pauze, semne de intrebare, tristeti, renuntari, schimbari, esecuri, dezamagiri, zile mai grele, saptamani care pareau ca sa nu se mai termina, lupte interioare, neputinte si limitari… dar si lectii clare.
2020 ne-a zdruncinat bulele in care traiam pufosei si pe care le simteam cuvenite, indreptatite, fara a avea prea multe amenintari.. pana cand puf! Ne-am restartat.
De luni de zile viata ni s-a schimbat, incertitudini, frici, rugaciuni, paranoia, frustrarea si-au insusit cand si cand secunde din vietile noastre. 2020 a fost un cocktail de sentimente de la o extrema la alta, in care zi de zi am incercat sa fim ok, sa fim mai buni, sa supravietuim si chiar si cand ne-a fost greu, la final de zi am incercat sa pastram doar partile bune, frumoase..
Am renuntat la viata noastra rutinata, pe care n-am stiut poate sa o apreciem la adevarata ei valoare si ne-am adaptat cum am putut mai bine in unele zile fata de altele. Nu vom sti niciodata daca am procedat bine sau nu… nu e ca si cum ne-am fi antrenat pentru astfel de situatii in avans, stiu doar ca am incercat…
In cele 10 luni de cand s-a activat in suflet si creieras teama de spitale mai ales, teama de a ramane copiii singuri daca noi ne-am imbolnavi deodata amandoi, cred ca cel mai mult ne-am indepartat fizic de toata lumea exterioara (oameni, rutina, job, cumparaturi, vacante, vizite, etc) – am pus-o pe hold destul de serios pana “spiritele” se vor mai potoli, cel mai probabil dupa jumatatea lui 2021 la cum se prezinta statisticile.
In 2020 usa ne-a ramas deschisa doar pentru curieri si livratori de cumparaturi online, mancare, etc., n-am mai gatit si pregatit mese pentru cei dragi de 10 luni, mi-am imbratisat parintii o singura data, i-am rugat sa coboare in fata blocului sa ne vedem in aer liber pe cat posibil, astfel incat sa pot spera ca macar de sarbatori sa ne revedem cu totii sanatosi acasa; clorul, spirtul si dezinfectantul le tin pe hol – parfumurile la intrarea in casa, la usa, pe mop, am intrat intr-un market o singura data si atunci aproape am facut un atac de panica, tati e cel care are contact cu lumea exteriorara caci eu si copiii iesim doar in weekenduri de obicei si atunci preferam sa fim in pustietati.
E drept ca ne cam ferim de oameni si incercam sa ne tinem distanta pe cat de mult posibil, macar cu distante de 2-3 saptamani, astfel incat sa ne luam cumva masuri asiguratorii (desi creierasul e constient de unele lucruri, ca oricat te-ai feri o vei pati, stie toate teoriile… totusi sufletul incearca sa pastreze aceste distante).
Am incercat sa ne organizam cat sa nu o iau complet pe ulei din buncar, din bula mea interioara – dar tocmai din grija pentru mine, pentru noi si pentru ceilalti dragi carora le-am putea transmite virusul si atunci as sti ca a mea constiinta m-ar seca complet de energie.
Oricum partea aceasta mai grea de dus, adaptarea aceasta mai putin pozitiva am trait-o cu totii mai mult sau mai putin. Atat timp cat ramanem sanatosi si noi si toti cei dragi, dam inainte cu ce-am invatat de fapt din tot acest 2020:
– apreciem ca inca suntem copiii cuiva si ne rugam sa fim astfel cat de mult timp posibil, deci sa avem cu totii parintii sanatosi, oriunde ar fi ei
– D. face scoala online program full si spre surprinderea mea chiar se munceste la toate obiectele si sunt tare mandra de el caci se descurca singurel si constiincios, cu ceas, ore, pauze, lectii, ore de studiu, caiete, fise, surprize, logat, etc. are un program organizat zi de zi.
– incercam sa facem si gradi online doar ca aici e mai grelut pentru mine sa ma adaptez la grupa mijlocie – program, focus si agenda: “mamiiii, uite ce bluza frumoasa are teacher / mamiiii unde e caietul verde? Stai linistita mami ca ma descurc singurica, sunt fetita mare / mamiii avem vata in casa pentru ghetuta?, mamiiii lipiciul asta are capacul prea tare / mami ma dai acuarelele? / mamiii castile mele sunt aprinse cu luminitele? / esti mamica mea cea mai buna! Vezi asa se face fisa asta cum mi-a aratat mie teacher a mea! Teacheeeer vrea sa te imbratisez…”
– invatam sa ne adaptam continuu la nou, sa acceptam ca viata se schimba si sa nu ne ancoram complet in trecut, in scuze si acuze, ci in solutii adaptate la azi si acum… si la ce-o fi o fi, testam, traim si vedem. Fara planuri pe termen lung!
– invat ca e normal si uman sa gresesti, ca din asta invatam pasii viitori, caci astfel ne perfectionam, atat timp cat ne asumam si ne mobilizam, concentrandu-ne pe solutii si nu pe vinovati sau pe dramatizari inutile care ne consuma si ultimul dram de energie. Diferenta dintre oameni si roboti este sufletul, de care trebuie sa avem mereu grija…
– invat zi de zi sa lucrez de acasa full time, cu cei 2 strumfi asistenti prin zona; a insemnat sa imi depasesc orice zona de confort, sa-mi testez toate limitele, ochii, urechile si focusul;
– bucuria de a petrece mult mai mult timp in familie, am respirat aerul impreuna, am facut multe activitati si ne-am sfatuit si organizat de la mic la mare, asa cum am reusit mai bine.
– invat cum sa ma plimb cu laptopul prin toate camerele si sa imi reorganizez timpul de mai multe ori intr-o singura zi si asta este o provocare ce ma mentine prea vie uneori;
– am reinvatat sa ma intind in pat cu Bia, dar acum e in pauza de pranz ca sa o si adorm, deci un alt stil de viata de birou;
– ma bucur ca nu mai pierd timp in trafic si in cautarea locurilor de parcare
– am invatat sa apreciez pijamaua la adevarata ei valoare, caci poate fi piesa de rezistenta a caselor in zilele acestea
– invatam sa traim cu putin, caci avem nevoie de lucruri simple si de suflet, sincere cu adevarat, de optimismul molipsitor al unora care sa reuseasca sa ne inspire si pe noi in momentele de planare;
– invatam sa ne dorim si sa apreciem momentele de liniste (atat cat e posibil), avand nevoie de cat mai putina zarva inutila in viata noastra, ca sa putem sa ne mai auzim din cand in cand puzderia de ganduri care ne bantuie
– odata cu varsta, cu pandemia, cu stresul si oboseala zilnica inveti sa vorbesti mai putin si sa asculti mai mult
– exista oameni care te iubesc, care iti doresc binele din orice colt ar fi, chiar daca distanta fizica exista, importanta grijii dintre oameni rezista indiferent de pandemie, de greutati, de distante; doar rugandu-ne unii pentru altii, e o confirmare ca insemnam ceva in viata celorlalti si asta cred ca e suficient in astfel de vremuri. Sa ne dorim binele unii altora!
– Nimic in viata nu e intamplator si lucrurile se intampla cu un motiv pe care fie il vom afla mai tarziu, fie niciodata.. chiar si dorintele neimplinite in anul acesta, chiar si vacantele anulate, joburile si drumurile profesionale schimbate si re-adaptate, toate palesc in fata sanatatii si a vietilor salvate.. si pentru astea trebuie sa fim cu adevarat recunoscatori.
Pentru astfel de vremuri nimeni nu s-a nascut pregatit, dar conteaza cum incercam sa facem fata, sa gasim macar o licarire de bucurie, sa nu renuntam in umbra unor drame si victimizari, ci sa ne concentram pe “a fi” si “a face”. Sa renastem, dupa fiecare hop…
2020 iti multumim pentru ce nu ne-ai luat! Aveti grija de voi si de cei dragi voua! 🙂
