Povestea bradului de Craciun

0
637
views

“Se spune că împăratul Irod, auzind că s-ar fi născut Mesia, a ordonat omorârea tuturor pruncilor cu vârsta sub doi ani. Sfântă Fecioară, auzind toate acestea, l-a înfăşurat pe micul Iisus în scutece şi a plecat alături de Iosif dorind să fugă nevăzută astfel încât să îşi poată salva copilul.

Pe drum, de teamă Maria a rugat un stejar să îşi aplece crengile şi să o ascundă vederii gărzilor împăratului Irod. Însă stejarului i s-a făcut frică şi a refuzat.

Atunci un brăduţ i-a spus Mariei că el nu se teme de gărzi, și oamenii fug oricum de el pentru că are țepi în loc de frunze frumoase sau fructe gustoase. Astfel, dacă ar vrea, ar adăposti-o cu drag pe ea și pe Bebelușul ei.

Atunci Maica Sfântă s-a ascuns sub crengile bradului tocmai când gărzile împăratului treceau prin acel loc. Nu i-au văzut pentru că bradul şi-a aşezat crengile cât mai bine să-l protejeze pe Iisus.

Atunci Maria a ieşit din mica ascunzătoare şi i-a rostit stejarului: “Aşa mare şi falnic cum eşti ai să tremuri tot timpul de acum înainte.”

Apoi către brad: “Tu, brăduţule, ai salvat viaţa Fiului meu. Fie ca tu să rămâi veşnic verde, să capeţi o mireasmă iubită de oameni, să prinzi proprietăţi care să vindece oamenii şi toţi să te iubească şi să te împodobească pentru că ai adus atât de multă bucurie în sufletul meu. Oamenii să nu mai fugă de tine, ci să te iubească şi să te celebreze.”

Şi de atunci, Bradul de Crăciun a devenit simbol al bucuriei şi speranţei, fiind împodobit cu nerăbdare şi cu bucurie de copii, dar şi de adulţi, prezenţa sa fiind corelată cu bucuria Naşterii Domnului.”

Să aveţi o seară binecuvântată. 🙂

Preluată din online

Previous articleUltimul vagon
Next articleMartie e despre cum incepe viata
Un simplu OM, o mama, un punct in Univers, mereu in miscare, cu frici, cu greseli, cu schimbari de ganduri, cu lectii invatate pe propria piele, cu regrete si renuntari, dar cu increderea ca toate ni se petrec in viata asta cu un scop, ca nimic nu e intamplator si ca putem gasi ceva pozitiv in orice umbra. Alaturi de oamenii frumosi la suflet, mi-e usor sa fiu simpatica, generoasa, fidela, creativa, gata de sacrificii, comunicativa si mai ales cu zambetul pe buze. Si in plus, ador sa rad cu pofta, ador sa fiu mama si ador sa savurez si sa gatesc pentru cei dragi: retete yammy! Eu despre mine Altii despre mine Colaboratori dragi
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here