Timpul nu prea mi-e prieten si nici ochii obositi, dar simt ca trebuie sa astern din tastele telefonului cateva ganduri… pentru candva.
Au trecut 6 ani de cand sunt mama!
A fost un carusel intreaga mea viata de mamica, in continua miscare, in continua activitate… pentru ca asa am ales, pentru ca asa am simtit, pentru ca ei, Holbaneii vor fi ceea ce vad si traiesc, pe langa tot bagajul lor unic si natural.
M-am restartat, dar nu din prima, ci dupa un necaz, dupa o cumpara, dupa o incercare, dupa o zguduiala mentala si emotionala.
Am inteles de-atunci ca am si ca trebuie sa-mi caut si gasesc iar si iar resursele de optimism, de curaj, de energie si sa fiu mama de leuti.
Azi ii multumesc Cerului chiar si pentru durerile si cicatricile sufletului meu, caci mi-a transformat complet directiile, aspiratiile, dorintele, planurile si prioritatile.
Azi stiu ca o suferinta aduce ceva bun intr-un final daca invatam ceva din ea, daca invatam sa avem rabdare, sa ne gasim linistea interioara, sa iertam.. chiar daca nu uitam, sa visam mereu… sa incercam sa ne depasim fricile. Cu asta luptam si acum, sperand de asemenea ca la final ceva bun va iesi din toata aceasta lectie pe care unii aleg sa o ignore cu desavarsire, in timp ce altii isi duc lupta asa cum pot mai bine.
In plina pandemie de COVID, am organizat petrecerea de #6ani de mama de Holbanel intre peretii apartamentului, cu noi 4, de data asta singuri #acasa, nu #haihui cum ne viseaza sufletul de cativa ani.
Si da, a fost minunata pentru ca asa am invatat sa ne suflecam manecile fara sa ne plangem si sa dramatizam mai mult decat e cazul cele ~5 saptamani de izolare completa la domiciliu, ci sa umplem acest gri in culori. Mereu ne vom agata de un fir de culoare intr-un ocean de non-culoare. Si asta vreau sa le fie lectia Holbaneilor: rabdarea, respectarea unor reguli clare, respectarea unor limite, aprecierea unor oameni care nu au cum sa stea acasa, etc. dar a caror munca trebuie sa o respectam.
Asadar am colorat petrecerea de carantina in culorile curcubeului de pe rochia Biucai, pinata, tortul si servetelele decorative, in culorile lui Bumbleebee si-a cadourilor primite – fie jocuri educative pentru intreaga familie, fie seturile lego dorite si descoperite cu ajutorul hartii misterelor indeplinind toate misiunile si pana la emotiile transmise atat de colorat si din inima de la cei dragi prin zeci de mini-videouri cu ganduri si urari creative si vesele. Multumim din mega inima tuturor!
Se poate. Doar sa vrei, doar sa ai un dram de timp, de energie, imaginatie si de motoare pornite, de a nu renunta oricat de epuizat a-i fi. Trebuie sa invatam din mers sa ne odihnim 3 secunde sufletul, pentru a nu renunta complet prea devreme.
Trebuie sa recunosc, ca la inceput eram increzatoarea in responsabilitatea si bun simtul unei noi generatii, care mai si vede live lectia altor popoare mai dezvoltate teoretic si ca ne vom invata lectiile. Dar nu e asa. In continuare tind sa cred ca suntem prea mici si prea putini cei care avem un principiu cap-coada, care strangem din dinti desi sangeram… pentru ca suntem responsabili pentru noi si pentru cei dragi.
E alegerea si drumul fiecaruia. Se pare ca romanii sunt facuti ca atunci cand aud o regula sa se gandeasca in primul rand cum sa o incalce.
E trist! Cand alte popoare nu au nevoie de nicio interventie militara pentru ca oamenii lor sunt educati sa inteleaga o recomandare pentru binele si siguranta lor de buna voie, ai nostri nici cu amenintari nu inteleg si aleg voit si mandri sa rada in nas munca tuturor din #linia1 sau a celor care respecta regulile pentru siguranta tuturor practic.
Noi vom ramane acasa atat cat va fi cazul, sperand ca nu vom transmite nimanui vreun posibil virus asimptomatic, sperand ca vom face forme usoare, dar mai ales cu speranta ca daca vom scapa de boala, macar copiii nostri poate vor scapa cumva candva de generatiile acestea dezumanizate!
Ai nostri copii sunt in #linia1, eroii acestei perioade! Iar noi luptam pe langa ei cum putem, cu frici, cu frustrari, cu zeci de ganduri in contradictoriu si milioane de griji, cu epuizari, dar mereu cu sperante si cu multumirea ca putem face toate astea de acasa, atat cat avem steluta ca ne tinem departe de spitale in plin focar si bajbaieli. Pe noi pe cei dragi.
Azi ne iese mai bine, maine parem fara lumina, poimaine o luam de capat optimisti, caci nu putem renunta. Nu acum, nu asa! Nu-i deloc usor, dar e cazul si timpul. Ramaneti responsabili, atat cat sa ne salvam pe noi, pe cei dragi, pe parinti, pe bunici! #VafiBine!
