Ce poveste trista, a unui tata care nu poate vorbi decat prin semne… si drama fetei sale..
Mi-am amintit de o patanie sinitra de-a mea din tinere:D. Intr-o iarna, am ragusit atat de tare, incat aproape ca am mutit. Revoltator, stiu! Nu reuseam sa scot niciun sunet, cuvintele erau in mine, faceam un playback nedorit..
Muteala aceasta a tinut vreo 3 zile, in care bausem toate ceaiurile pamantului aproape, dar fara rezultate. Deja imi imaginam viata cu un carnet si un pix vesnic in mana. Infiorator de-a dreptul.
Am mers cu tata la doctorul nostru de familie, dar fiind unul foarte “inspirat” ne-a spus ca trebuie sa beau cat mai multe ceaiuri.
Femeie, dupa ce ca m-ai vazut de 2 ori in 10 ani, imi dai ceai, dupa ce iti zicem ca de 3 zile beau ceaiuri in continuu? Nu mai am loc in mine de atatea ceaiuri!
Asa ca tata ne-a luat toate fisele familiei, pentru a ne muta la alt doctor si apoi a mers cu mine la farmacie pentru a gasi vreo solutie “muteniei” mele.
Una cat se poate de simpla se pare: inhalant! Dap! Asta m-a salvat de mutenie: portie dubla de inhalatie mega mentolata:D.
Si asa toata lumea se poate bucura astazi de trancanelile mele:D!
