Din pacate in viata asta avem parte si de zile in care frana ne este apasata brusc.
Traim si alergam in rutina noastra nebuna. Pana se opreste cate o rotita, pana cand se stinge o lumina, un suflet drag. Si atunci rememoram multe momente si trairi din viata noastra…
Eu si sora mea, in copilaria noastra am stat la bunicii din partea mamei foarte putin, in cateva vizite, caci erau departe, dar chiar si asa, acele cateva amintiri foarte dragi ne-au ramas tatuate pe suflete. Bunicii din partea tatei, care ne erau mai aproape – ca distanta, din pacate au murit cand eram noi mici (eu aveam 6 luni cand a murit bunica).
In schimb, noi ne-am atasat mult de vecinii bunicilor si cand mergeam vara la tara, tare ne mai placea sa fugim la ei, sa avem contact cu viata simpla si naturala, cu toate activitatile specifice de la sate care erau o noutate si o curiozitate pentru noi – “puii de oras”.
“La tanti Ileana” erai ca la bunici, ca acasa. Cum mergeam doar vara la tara, prin vacante, am fi stat cu zilele pierdute printre picioarele ei, adoram doar sa stam cu ea, sa o privim cum muncea mult si continuu, dar mai ales cum radea si orice ne-ar fi povestit era cu spirit de gluma si cu o pofta de viata grozava. Asa a fost de cand o stim: vesela, optimista, un extraordinar ascultator oricand aveai ceva pe suflet cu ea te simteai confortabil sa vorbesti. Oricat de grele ii erau zilele nu se plangea, nu dramatiza, ci gasea mereu ceva amuzant in care sa isi distraga gandurile si problemele.
Omul simplu si sincer care te primea mereu cu bratele deschise si instant, rezolva si mesterea ea ceva si te trezeai cu masa pusa cu mamaliga mare si fierbinte, cu cea mai buna branza cu smantana si cel mai strasnic scrob cu jumari si la final niste chisleag direct din oala mancat cu mustati pana la urechi.
Cu tanti Ileana am ras mult tare.
Ea a fost bunica noastra de imprumut care ne-a umplut copilaria cu atata incredere si cu pofta de viata si putere de a face orice. Ea se urca in caruta din mers si galopam cu totii spre teren sa aducem fan. Tare mult a muncit toata viata si multe generatii au trecut prin mainile ei, dar niciodata nu se plangea sau regreta ceva. Era mandra de noi toti. Iar daca tanti Ileana zicea ceva, asa ramanea pentru toti, chiar si pentru tata. Priveam cu uimire si incantare cand vedeam ca trebuie sa asculte si el de cineva.
Pana si cand ofta de picioare, tot mai gasea o gluma sa bage, pana si baticul si-l aseza in felul ei amuzant si sugubat. Tare mult am mai ras impreuna. Si cu pofta!
Faceau o echipa strasnica impreuna. Nenea Gicu avea toooot felul de povesti si cantece la fluier, o imaginatie incredibila si blandetea omului simplu, iar noi stateam gura casca la trasnaile impartasite de el, chiar le credeam si ni se pareau magice, cu vocea lui de povestitor.
Dar ca orice poveste, finalul va insemna si o lectie de viata. Culmea destinului e ca un astfel de om, ca tanti Ileana – o putere de suflet si-un model de buna voie poate ajunge sa se stinga de durere sufleteasca la plecarea celui drag, de langa ea.
Ce ti-e si destinul, dupa o viata in care ai fost stalp si bucurie continua pentru toti cei din jurul tau, sa te vezi la final de drum fara cel ales, alaturi de care ai trait o viata si astfel sa te stingi si tu de dor, palindu-ti toata pofta de bucurie, de ras si voie buna pe acest pamant.
Aveau nevoie unul de celalalt, aveau nevoie sa rada impreuna. Asta le era antidotul impotriva tuturor greutatilor lumesti, asadar Dumnezeu le-a reunit sufletele. Desi prea devreme, pentru noi, pentru cei ramasi in urma, de acum amândoi vor râde cu Îngerii… impreuna!
In copilaria noastra, 3 femei ne-au atins sufletul mie si surorii mele, asa cum o bunica face si ele vor ramane mereu pe un loc special in amintirile noastre: Bonet (mama mamei), dna Viorica – vecina si tanti Ileana.
Vor ramane oamenii de care ne este conectata copilaria oricat de adulti am fi astazi. Ne veti lipsi, dar va pastram in amintiri!
Si las si aceste randuri, in care ma regasesc perfect, in amintirea bunicilor de imprumut de la sorelina mea:
“Ne-ati fost ca niste bunici adevarati, am adunat atatea amintiri frumoase impreuna, incat daca ar lumina, ar umple un cer intreg de stele. Poate ca nu vom mai putea manca niciodata cea mai buna branza cu smantana si cel mai bun scrob cu jumari, nu vom mai merge cu șareta cu Steluța, cu căruța la adunat, nu vom mai asculta povesti nemuritoare si cantece la fluier pana seara tarziu, nu vom mai cara cu scandura tavile fierbinti de placinte si cozonaci, nu ne veti mai lua in grajd sa vedem cum se mulge vaca sau sa ne manjim pana la urechi cand aduceti fagurii de la stup.. dar le vom pastra pe toate in suflet si le vom povesti cu siguranta mai departe, pentru ca mereu “mergeam la tanti Ileana” ca la noi acasa, sa radem pana ne amorteau falcile. Pentru ca gaseati pentru orice amaraciune o vorba buna si pentru ca aveati mereu credinta de neclintit ca daca muncesti cu adevarat, nimic nu e imposibil. Pentru toate astea si pentru inca multe altele, va multumim! Atat a fost sa fie drumul pe pamant, l-ati pavat cu multa voie buna, de acum Dumnezeu sa va ierte si sa va aiba in paza!”
