Astăzi am reușit să ajung (mai greu, dar mai bine decât deloc) la încă un atelier de terapie la Carturesti Iași, unde Roxana Postolache ne-a adus o alta temă de meditat, delicioasa pentru mine: prietenia.
Toată povestea și discuția a pornit de fapt de la Tetralogia Napolitană de Elena Ferrante. Și evident că pe lângă frânturile cărților și interpretărilor omuleților prezenți la aceasta “șezătoare“, am ajuns să ne plimbam prin propriile vieți și trăiri.
Am ajuns în copilării la primele prietenii, am călătorit spre adolescență și prieteniile de gașcă, de masă…ajungând la facultate și maturitate cu prieteniile “cernute”, dar stabile.
Fiecare are povestea lui în spate, cu lecții și cu speranțele viitorului, dar eu cred că aceste sentimente sunt unice și tare valoroase în viața fiecăruia, sau cel puțin a mea garantat. Și da, eu cred că prietenia e de fapt un sentiment frumos, o stare de bine a sufletului și a mintii, de acceptare, de apartenență și legătura, de iubire și înțelegere…de împreună!
Mi-am re-confirmat public că cea mai de durată și stabilă prietenie e cea legată de “Pișcotul meu – sorelina“. A fost, este și va rămâne stâlp pentru sufletul meu, în orice colț de lume ne-am afla fizic. Este cel mai strașnic cadou oferit de părinți … mie (nu știu dacă ei și-au propus asta, dar le-a ieșit bine de tot).
Mi-am reconfirmat faptul că avem în viață prietenii vechi, de ani, care țin și merg din inerție fără să fie necesar vreun efort uriaș sau vederi și apeluri zi de zi.. ci simplul fapt că ne vrem binele și ne bucurăm unii pentru alții, chiar și prin gânduri sau că atunci când ne revedem, sufletele ne rad și pare că timpul nu a trecut pe langa noi… e iarăși bine și sănătos, pe termen lung.
Avem prieteniile de la maturitate – care se mulează poate mai bine pe sufletele noastre, care sunt filtrate prin experiențe și lecții de-o viață cu o altă doză de răbdare și toleranță, cu alte obiective și conexiuni.
Astăzi apreciem și ne plac anumite aspecte, avem alte ținte și vise conturate, iar oamenii care sunt pe aceeași lungime de undă cu noi – cei de astăzi – în gânduri și experiențe, vor putea sa ne intre mai ușor la suflet și să se creeze conexiuni puternice căci vorbim aceeași limbă.
Totodată cred că trebuie să avem puterea de a spune nu sau stop sau pur și simplu de a merge mai departe detașându-ne cu “așa și atât a fost să fie”, fără a ține cu dinții de prietenii bolnăvicioase sau existente doar pe o parte a balanței, fără a căuta vinovați și a pune prea multe “de ce-uri?” pe tablă, tăind astfel “răul” fără a perpetua povestea in buclele anilor ce vor urma.
Am fost întotdeauna înconjurată de oameni și recunosc că m-am hrănit și am iubit mereu partea asta a vieții.
“Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi.”– Jess C. Scott
Dumnezeu m-a binecuvântat cu prietenii sincere și calde, fără prea multe dezamăgiri (sau cel puțin nu mi le amintesc eu azi sau sunt eu pur și simplu naivă/aeriană și le-am găsit scuze sau “părți bune” din orice a fost să fie), ci mai degrabă câteva despărțiri de drumuri, dar cu sufletul împăcat.
Anii au trecut, fiecare ne-am împrăștiat…iar sita vieții a început să își facă treabă si rând pe rând a filtrat oameni și experiențe, aducându-mă astăzi la momentul in care sunt recunoscătoare că am prietenii bune, chiar daca nu stăm nas în nas zi de zi, nu trebuie să știm totul, cu lux de amănunte, chiar daca km ne despart fizic, dar știu că atunci când sufletul îmi rade sau îmi plânge, un simplu mesaj, strigăt, îmbrățișare, emoticon are…un răspuns de undeva. Și asta e suficient!
Tind sa cred că sunt în gândurile celor dragi și la rândul meu mereu am incercat să aduc în sufletele lor mângâieri și motive de bucurie, de drag, de zâmbăceli și încurajări… iar astea undeva in Univers sunt sigură că au contat.
Am în jurul meu oameni care mă apreciază și mă acceptă cu toți piticii mei, oameni care îmi știu plusurile și minusurile poate mai bine decât le resimt și recunosc eu. Am oameni care știu că o îmbrățișare la momentul potrivit poate valora enorm pentru mine si pentru sufletul meu îngenuncheat la interior, chiar și atunci când chipul încă îmi zâmbește. Am în jurul meu oameni tare frumoși – lecții, căci de la fiecare am învățat și continui să o fac.
De la toți oamenii ăștia, de la toți prietenii mei, de la prietenii prietenilor mei, amici sau cunoștințe pur și simplu… incerc să nu am așteptări prea mari, să nu ii încarc cu ceva ce e de fapt la mine, ci pur și simplu îmi propun să mă bucur de momentele împreună în acest prezent, fără să cer, fără să caut mai mult, fără să aștept mai mult… ci pur și simplu să absorb.
Fiecare avem o poveste care ne-a transformat in ceea ce suntem azi, astfel încât prieteniile de azi nu pot fi comparate cu cele din copilărie sau din liceu.
Azi suntem diferiți, iar asta e bine, căci trăim și prin bucuriile și tristețile prietenilor noștri. Astăzi putem fi mâna salvatoare pentru un suflet rătăcit, putem aduce o mângâiere sau șterge o lacrimă și ajuta o respirație, fiind speranța din filmul cuiva.
Saaauu… astăzi râdem cu poftă alături de oameni care ne încălzesc sufletul, iar asta e terapie pură pentru inimi.
“Daca te duci în lume să cauți prieteni, vei găsi foarte puțini. Dacă te duci în lume să fii un prieten, vei găsi peste tot prieteni.” – Zig Ziglar
Tare îmi doresc ca Holbăneii sa aibă parte în viața asta de oameni buni pentru sufletele lor, căci îi văd cum le sclipesc ochii când sunt împreună cu prietenii lor, când vorbesc despre ei, când se țin de brațe și mâini și se susțin unii pe alții, recunoscându-și emoțiile unii altora. Prieteniile sincere și încă umane devin tot mai rare pe zi ce trece, dar încă am speranța și văd că se poate, așadar atât cât voi putea fizic și uman, voi fi acolo să vă susțin și să vă încurajez să vă hrăniți prieteniile.
