Oficial, am inceput pregatirile!

0
919
views

Stiu, urmele de Scrooge din sufletul unora, vor stramba eroic din nas si vor mustaci, dar mie nici ca-mi pasa, pentru ca nu, nu e prea devreme niciodata sa te gandesti la asta. Nimic nu-i mai frumos pe lumea asta decat sa petreci Sarbatorile de Iarna, Craciunul alaturi de cei dragi… si anul acesta va fi cu totul special, pentru ca elementul principal al familiei va avea parte de Primul sau Craciun.

Ce adoram eu Craciunul pana acum, ce incepeam pregatirile din octombrie, cu filme si cantece dedicate sezonului, ce ma gandeam la meniuri si preparatele delicioase de sarbatori, ce numaram zilele si ii “terorizam” (aproape) pe cei din jurul meu cu gandurile si visele mele, cu entuziasmul meu de copil, care iesea eroic la suprafata… d’apoi de acum, va fi inzecita de mii de ori bucuria mea, pe care o voi trai si prin ochii prichindelului meu.

Anul trecut pe vremea aceasta eram o graviduta, care avea la purtator cadoul suprem (evident, de la Mos Craciun), pe langa sperante, vise, planuri de viitor.

gravida de craciun

Anul acesta, sunt mama, iar cadoul cu suflet, va fi cel care va da plusul de culoare sarbatorii, va fi motivul de bucurie si rasete, va fi cel caruia ii voi transmite cat mai mult din bucuria acestei sarbatori.

Deja magazinele au inceput aprovizionarea cu produse specifice de sezon, deci pot sa ma rasfat eroic, clatindu-mi ochii si exclamand bucuroasa “Ce draguuuut!” spre delirul carcotasilor. :)) Asadar nu m-am putut abitne si am inceput deja pregatirile, astfel incat pe langa cornitele cantacioase de ren simpatic, iata ce va mai contine (deocamdata) garderoba de Craciun a bebelului nostru (sunt tare dulci si abia astept sa-l echipez cu ele de sarbatori):

  1. costum Santa
  2. salopetica pufoasa Christmas
  3. sosetele in ton cu sarbatoarea
  4. body Christmas

haine bebe sarbatori craciun

Si simt ca acesta e doar inceputul unei calatorii minunate pe meleagurile lui Mos Craciun. Asadar eu de abia astept sa savurez momentele astea, sa impodobim bradul in familie, sa ornam casa, sa aprindem luminite, sa ne plimbam, sa cantam, sa savuram delicii de sezon cu totii, sa ne simtim bine, veseli si calzi alaturi de cei dragi cu care sa radem si alaturi de care sa il facem pe puiut sa simta spiritul divin al sarbatorii.

Abia astept sa fim sanatosi cu totii si sa ne bucuram de aceste momente! 🙂

Voi ati inceput sa pregatiti tinutele de sarbatori pentru copilasii vostri?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here