Arta negocierii

4
2587
views

In vanzari si in viata, in general, reprezinta o arta sa stii si sa poti negocia fara teama, etic, astfel incat sa ai senzatia ca ai castigat, dar in acelasi timp si cealalta parte a baricadei sa simta tot ca a castigat.

In copilarie suntem cei mai buni negociatori, fara scrupule, fara gandirea pe termen lung, fara interes asupra persoanelor cu care ducem negocierile, fara sa avem in vedere pierderea negocierii, fara sa avem ganduri de a renunta inainte de a obtine ce ne-am propus.

Sursa foto: www.condenaststore.com

Pustiulicii incep negocierea cu parintii, bunicii lor fara a le da prea multe alternative acestora. La cei mici negocierea se poarta la un nivel special, pentru ca inconstient sau nu, multi parinti isi considera din start copilul – castigatorul negocierii. Nici macar nu se chinuie sa duca cu acestia o negociere dreapta, multi dintre ei.. poate din lene, poate din dragoste excesiva se supun negocierii si ofera pe tava cerintele copiilor.

In viata orice se plateste! 

– de fapt, nu dam nimic gratis;

– orice ni se cere, va trebui candva sa ni se “plateasca”;

– orice oferim celor din jur, candva vor trebui sa ne ofere ceva la schimb;

Nu cred ca e ok sa ii invatam pe copii nostri ca in viata pot obtine orice vor, fara a plati in vreun fel. Pe termen lung cel putin, chiar nu cred ca e bine (dar eu vorbesc din ce-mi propun sa fac cand voi avea un copil, pana una alta mai am de negociat cu cel de Sus pentru acest rezultat, timp in care cei care sunt parinti traiesc cu adevarat aceste experiente).

In negocieri problema e ca nu avem o reteta exacta asupra timpului / momentului potrivit in care sa ne oprim din negociere, pentru a nu pierde definitiv “lupta”, cat renuntam noi, cu ce scop renutam, de fapt cine renunta?Elefant.ro - Premium

Cred ca negocierea e in principal o stare care se simte, un sentiment pe care il ai sau nu, dar care mai poate fi educat in timpul vietii. Sunt oameni care au un adevarat talent in negocieri, atat profesional cat si personal. E important ca ambele parti sa fie multumite de rezultatele negocierii, de deciziile luate.

E bine sa invatam de la copii sa credem in noi si in visele noastre si sa ne luptam sa le ducem la bun final, dar trebuie sa ne pastram o limita de bun-simt, astfel incat sa intelegem valoarea muncii celorlalti si sa respectam pe cei cu care negociem si munca lor.

Voua va place sa negociati?

4 COMMENTS

  1. Mie sigur NU imi place sa negociez! Multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a facut grecoaica sau turcoaica :))

Leave a Reply to Deea Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here