De ce unii sunt mereu nemultumiti?

0
1343
views
  • Poate pentru adrenalina continua?
  • Poate sunt doar sadici?
  • Poate vor sa testeze astfel nervii celor din jur?
  • Poate si-au pierdut optimismul?
  • Poate ca nu mai au nimic de pierdut, pentru ca undeva, candva s-au ratacit si pe ei?
  • Poate ca incearca sa se apere astfel de suferintele de mai apoi, de dezamagirea de a pune suflet?
  • Poate ca au fost deja raniti, iremediabil… si-acum poarta un scut?
  • Poate pur si simplu sunt nefericiti si neimpliniti in toate domeniile?
  • Poate…

Nu stii niciodata ce se ascunde in spatele unei tristeti de pe chipul unui om, sau in spatele unui zambet de pe chipul altuia. Cateodata nu stii ce te face pe tine fericit sau trist, sau nemultumit… si pur si simplu asa te simti.

De-a lungul timpul se aduna multe dezamagiri, multe asteptari nereusite isi fac loc in sufletul tau si ajungi sa le aduni si sa umpli pahare cu ele. Poti fi nemultumit de:

  • viata profesionala, de faptul ca nu ti se respecta drepturile, de faptul ca nu ti se recunosc meritele, de faptul ca esti tras la raspundere pe aspecte ce nici macar nu tin de tine, de mediul de lucru, de oamenii din jur, etc.
  • viata sociala si culturala, de faptul ca nu ai timp de ea, de prieteni, de petreceri, de iesiri, de calatorii, de spectacole, etc.
  • viata familiala, ceea ce mi se pare cel mai grav aspect; de partenerul de viata, de copii chiar, de parinti, bunici, de frati, etc.
  • intregul mediu care te inconjoara: cartierul, orasul, tara in care iti duci zilele; de oamenii din zona, de tot ce tine de civilizatia bastinasa, de infrastructura, de piata, de clima, etc;

mergi mai departeSursa foto: Quotesaboutmovingonstera.blogspot.com

Am cunoscut persoane care pot face diferenta clara intre aceste capitole, care nu lasa unele sa fie afectate de altele, care stiu sa zica stop, pe care nu-i auzi vaicarindu-se continuu (ca mine 😀 ), care isi tin mahnirile in suflet, care ca si mine au nemultumiri, dar la un nivel oarecum acceptabil de toleranta, poate intr-un singur domeniu, sau poate cate putin din fiecare, dar fara a exagera in vreun fel. (ce-i drept nu cunosc personal niciun om vesnic nemultumit de absolut orice)

In schimb am observat, in mediul online, extrem de multe persoane “curajoase”, parca puse doar pe cearta, vesnic nemultumite, dar care oricum nu ar pune mana sa schimbe ceva totusi, cat de marunt in jur, care au cerinte dupa cerinte, ochi scosi, dupa ochi scosi si tot asa. Genul acesta de persoane care n-ar misca un pai stanga – dreapta, dar care tin sa explice cu indarjire cum ar trebui facut, sau ca noi restul incultilor suntem niste orbi fraieri, ca nu vedem oaia neagra din orice pajiste, persoane care oricum a-i da-o, vad doar partile rele ale unei situatii, unui om, unei teme de discutii, etc.

Genul acela de carcotas care nu se lasa cu una cu doua, ca vrea sa-ti si demonstreze ca oricum gandesti super prost, ca oricum are singura dreptate, ca nu exista cale de mijloc, ca nici nu concepe sa ai dreptate, oameni care vor vedea doar in negru orice aspect al vietii, oameni de un pesimism infiorator, oameni care acuza si se plang continuu, dar care nu iau absolut niciun fel de masura.

Exista oameni care sunt nemultumiti de anumite aspecte, ca noi toti (nu cred ca este cineva perfect multumit de orice aspect din viata lui), dar pe care nu-i vezi si auzi plangandu-se in continuu, facand drame peste drame. Sunt persoane care au toate motivele din lume sa fie nemultumite si de multe ori ele rabda, tac, iarta si merg mai departe cu speranta si incredere, gandindu-se ca toate se intampla cu un scop in viata si ca ceva frumos va iesi pana la urma din fiecare poveste.

Am avut si eu momente in viata cand am trait nemultumirea, mahnirea si dezamagirea la grade ridicate, momente in care juram ca voi fi inteleasa, ca asa cum eu am fost umar langa umar, cand numai nu mi-am dat duhul, la greu, la bine… asa aveam sa primesc inapoi la nevoie. Si nu a fost asa mereu… si m-a durut poate mai tare ca o palma. Dezamagirile dor crunt. Sperantele calcate in picioare dor si mai rau.

Si am cazut si eu, ca oricare, in anumite momente, dar m-am ridicat intr-un final, mai puternica poate, mai dornica sa-mi gasesc linistea, sa scap de povara dezamagirilor, sa las in urma gustul amar care ma invenina si incepea sa ma transforme intr-un om rau, mahnit si trist.. ceea ce nu-mi facea nici mie placere, dar nici celor dragi din jur, care nu meritau sa simta astea. Asadar mi-am luat sperantele si am plecat mai departe. 

Da, avem tot dreptul sa fim si nemultumiti. Avem tot dreptul sa ne fie respectate chiar si nemultumirile. Dar totodata cred ca pentru binele nostru ar trebui sa ne impacam la un moment dat cu noi, cu nemultumirile acestea si sa facem ceva intr-o directie de indreptare, de rupere a raului de la radacina, sau sa-l transformam intr-un rau comestibil, pe care fie il ignoram, fie il acceptam ca parte din viata noastra, atat timp cat isi stie locul si nu ne afecteaza celelalte “vieti”.

Voi cum faceti fata nemultumirilor?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here