Cu riscul de a face greseli, dar cu riscul de a trai liberi!

0
242
views

In drumul spre mare mi-am amintit de cateva drafturi cu ganduri incepute de ceva vreme si abandonate din lipsa de timp si poate inspiratie… Asadar m-am decis sa le unesc si sa fac un singur articol in care sa astern cateva ganduri din jurnalul sufletului meu, pe care le-am mai dezbatut, in general, pe care oamenii din jurul meu le cam cunosc, dar pe care doresc sa le am notate si sa le recitesc peste 10 ani, sa vad cate dintre aceste perceptii s-au mai schimbat intre timp.

Eu nu pierd oameni. Oamenii ma pierd pe mineDeci astazi, dupa cativa ani de lectii, etape, schimbari, experiente… la 31 am ajuns cu bune, cu rele, sa trag cateva concluzii sincere si directe, ca mine:

1. Mi-as dori sa vad tot mai des oameni care isi asuma raspunderea si care au initiativa, care nu asteapta mereu pe altii sa faca, sa ridice, sa zica etc. in orice lucru / activitate / decizie facuta – si din pacate Moldova pare foarte imbibata in aceste minusuri de lipsa de initiativa (asteptam sa faca si sa ne dea Statul, Biserica, vecinul).

2. Nu ma consider datoare sa-mi explic (sau chiar sa imi scuz) deciziile si alegerile personale, legate de propria-mi persoana si familie, celor din jur, fie vorba chiar si de explicatii date parintilor. Cu toate acestea consider de bun simt sa o fac uneori, pentru ca imi asum deciziile si nu imi place deloc sa ma ascund, fiind destul de deschisa si directa, chiar “publica” in activitatile pe care le realizez (traiasca retelele sociale!).

3. Nu imi plac deloc treburile facute din obligatie, cand mi se forteaza mana, fie ca vorbim de o nunta (vesnica propozitie “ai/are” obligatie, trebuie mers sau din contra “nu ai obligatie, nu trebuie sa mergi”; ba o sa merg daca in punctul respectiv pot si sunt ok, chiar daca nu am o obligatie, la fel cum poate in anumite momente nu pot participa, desi sunt “datoare” – schimb pe schimb de daruri), sau orice alte activitati ce nu tin de zona business (desi tare mi-ar placea ca si aici lucrurile sa se faca cu drag, nu doar ca obligatie de serviciu). La evenimente particip daca pot cu tot dragul si daca merg, clar merg cu voie buna, sa ma bucur, nu doar sa semnez o condica, ci pun suflet… dar fac asta fara sa astept reversul niciodata, deoarece consider ca fiecare face ce poate si considera mai bine, intr-un anumit punct din viata sa. E alegerea mea cum percep astfel de momente. Consider ca pot avea prieteni foarte buni si pe cei care nu au ajuns din n motive la anumite evenimente din viata mea, asa cum consider si reciproca valabila. Sunt pe principiul de a vedea la momentul potrivit ce si cum ne putem organiza.

4. Ma supara si imi lasa un gust amar si de neinteles falsitatea si lipsa sinceritatii in situatii care pot deveni usor penibile sau dezamagitoare, cand nu se comunica suficient si cand involuntar apar presupunerile. Tot aici cred ca intra si faptul ca falsul ne poate mangaia orgoliul, in schimb sinceritatea poate rani pe moment, dar ajuta pe viitor si astfel cred ca sinceritatea e un act de curaj, in ziua de azi, in orice domeniu.

5. Am ajuns sa aleg tot mai des egoismul de a trai pentru mine (si familia mea) neprogramat si spontan, traind viata dupa proprii bazdacii, fara a mai analiza si face planuri pe termen lung, ci am inceput sa aleg bucuriile simple si punctuale fara a sta prea mult pe ganduri, ci incercand sa profit de orice mica sansa de relaxare si bucurie, pe care o mai pot avea o perioada, pana reintru in campul muncii si atunci sa vezi spontaneitate.

6. Mai greu, dar cred ca am inteles ca fericirea trebuie sa ne vina din interior, si abia apoi sa o hranim si imbracam cu exteriorul si cu ce ne inconjoara. Daca esti impacat in sufletul si casa ta si faci lucruri pentru tine, care depind doar de tine si nu de ceilalti, daca alegi sa nu mai depinzi de ceilalti in fericirea ta, cred ca abia atunci poti fi fericit cu adevarat... dar e tare mult de lucru in zona asta, pentru ca practic tu trebuie sa iti cladesti cat se poate de sanatoasa si stabila si de durata temelia fericirii interioare, la care vei adauga exteriorul ce va putea rezista pe un schelet sanatos.

Live the life you think you deserve7.  O alta problema accentuata in zona Moldovei pe care nu o inteleg este aceea de a alege sa ne plangem de mila, sa ne victimizam inutil, sa presupunem, sa facem scenarita, sa ne complacem in depresii si orgolii si extra scuze, in loc sa ne asumam viata si sa actionam punctual si increzatori, cu riscul de a face greseli… dar cu riscul de a trai liberi! Si Doamne cat e de faina libertatea!

8. Am inteles ca sinceritatea si naturaletea nu sunt usor acceptate de cei din jur, ceea ce face ca sita sa ne mai cearna din vietile lor si sa ajungem la punctul de maturitate in care fie ne asumam, fie ne complacem si eventual ne detasam (e usor sa stai deoparte, sa nu te implici, sa nu te doara nimic cand nu pui suflet). Eu una prefer sa imi asum si cine ma accepta asa, inseamna ca a ales sa vada partile frumoase din mine – stiu eu ca sunt acolo cateva. Nimeni nu e perfect, toti avem parti mai bune sau mai rele, dar fiecare poate alege ce apreciaza sau nu la celalalt si decide care parti le vede si accepta pentru o armonie in relatie.

9. Ma cam sufoc sa vad cum oamenii aleg sa caute mereu vinovati in situatii cheie mai complicate, mai putin placute, in loc sa se concentreze pe rezolvarea acestora. Mi se pare o chestiune specifica din comunism (la generatiile parintilor nostri pare destul de des intalnita)negarea si apoi cautarea de vinovati, sentimente care nu fac decat sa creasca consumul de enegie si nervi intr-un mod inutil. Cel mai des intalnesc aceste ganduri cand vorbim de aparitia unei boli – toti aproape ne oprim la De ce? Cum ai reusit?… cu atat mai greu de suportat aceste scormoniri in momente cu boli grave, cand absolut niciun rost nu isi au cauzele, ci toata energia trebuie directionata catre remedii si solutii.

10. Am inteles ca actiunile in viata trebuie sa fie ciclice, reciproce pentru a fi de durata. Oamenii care te vor in jurul lor te cauta si ei, cand tu ai obosit sau pur si simplu mai iei cate o pauza de la a fi mereu “organizatorul” / initiatorul. Exista posibilitatea, ca din contra, sa fii tras la raspundere (unii se supara si nu-ti mai vorbesc, altii te mustruluiesc) pentru ca noi ca oameni, ne adaptam destul de greu la schimbari, mai ales ale celor din jur, astfel incat daca un pion se opreste din joc, reorganizarea celorlalti dureaza. Oricum ar fi, ramane important cum te simti tu la interior si daca consideri ca meriti o pauza din orice, atunci da, aplicati-o.

11. Am inteles ca iertandu-i pe cei din jur, ne ajutam de fapt pe noi, astfel incat sa ne gasim linistea de dupa furtuni, care nu au niciun rost sa ramana prin sufletul nostru la nesfarsit, atat timp cat avem gura si cat mai putem comunica decent si civilizat.

12. Am observat ca atunci cand devii parinte incepi sa vezi lumea cu alti ochi si incepi sa iei decizii curajoase si contra-timp… si chiar te inveti sa traiesti intr-o vesnica viteza, intr-o continua misculatie si adrenalina. Da, se pare ca ai tone de rabdare de care nu iti imaginai ca le poti avea vreodata, doar ca sunt directionate catre puiutii cei mici de om si astfel ramai cu foarte putina rabdare si cu putin timp pentru tine, pentru ceilalti, dar mai ales pentru planurile pe termen lung. Asadar traiesti clipa! Asadar traiesti… pas cu pas, cu valul.

13. Am inteles ca viata ne scoate in fata tot felul de momente si incercari mai putin placute, dar raman la ideea ca e esential sa invatam sa avem rabdare si incredere ca timpul le aranjeaza intr-un anumit fel, deloc intamplator... Si surprinzator pare ca si relele astea au rolul de a ne ajuta pe mai tarziu. In general din toate aspectele mai putin placute ale vietii, am avut ce invata si am avut si anumite puncte pozitive mai tarziu, oricat de tragic le-am vazut si simtit la inceput, in timp s-au asezat rand pe rand… si am simtit la final ca parca toate s-au intamplat cu un scop.

Cam astea fu gandurile adunate pana acum, in mai multe momente din viata mea… Acum, la 31 si putin, imi doresc clasica “sanatate” si timp.. sa duc la bun sfarsit multe clipe dragi si totodata sa le savurez chiar si in fuga, chiar si in toiul noptilor, cand linistea se lasa.

Si vorba cantecului, intr-adevar astazi nu mai sunt cea de ieri, dar nu am regrete, caci nu e de rau (e pur si simplu o alta etapa). Fac tot ce pot sa ma adaptez la ce mi-e viata astazi: o alergatura continua, dar minunata, cu altfel de plati si beneficii. Da, eu sunt cea care trebuie sa-si accepte propria viata, asa cum decurge ea, cu bune si cu incercari…  si sa o sorb impacata, ca sunt intr-un punct al vietii mele cu alte convingeri, alte planuri, alte dorinte si bucurii. Si asa cum mi-a fost bine in trecut cu sufletul si actiunile mele, asa mi-e tare bine astazi cu cea care sunt, dupa pasii adunati rand pe rand!

In continuare sper sa am parte de un 31 pe care sa il savurez secunda cu secunda, caci simt ca 32 ma va restarta serios, cu planuri si directii si lectii marete!

Si cum am mai spus… imi doresc un 31 pe care sa il traiesc! Fara scuze, fara regrete, fara explicatii… ci pur si simplu, din scoarta in scoarta!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here